Video. Trei persoane care consumau alcool și nu purtau mască, luate pe sus de polițiști în Gara de Nord din Capitală

62163719
StirilePROTV

Doi bărbaţi şi o femeie care nu purtau mască de protecţie şi consumau alcool pe stradă, aşezaţi pe o bordură în zona Gării de Nord din Capitală, au fost încătuşaţi şi luaţi pe sus de poliţişti, scrie News.ro. 

Un film realizat cu momentul încătuşării celor trei stârnind reacţii aprinse pe reţelele de socializare. Sindicatul Europol anunţă că cei trei au fost duşi la secţie şi amendaţi şi precizează că acţiunea poliţiştilor a avut loc după ce cele trei persoane au devenit agresive.

În imaginile filmate şi publicate pe Facebook de un martor la incidentul care s-a produs vineri după-amiază, în zona Gării de Nord din Bucureşti, se vede mai întâi cum un bărbat este pus la pământ, iar un poliţist încearcă să îl imobilizeze, în timp ce un alt bărbat şi o femeie strigă către oamenii legii, iar femeia, care ţine în mână un pet, îndreaptă recipientul cu bere ca şi cum ar vrea să îl arunce către un poliţist. În acel moment, şi femeia este pusă la pământ şi târâtă, pe asfalt, către trotuar. În final, cei trei sunt ridicaţi şi băgaţi în autospeciala Poliţiei.

"Mai ţineţi minte cum era Gara de Nord acum 20 de ani? Melancolici după „reputaţia” din trecut a Gării de Nord, acolo unde zeci de oameni ai străzi îşi făceau veacul, cu mult alcool, droguri, seringi la fiecare colţ, dar şi unde cei mai mulţi călători aveau şanse mari să fie agresaţi, tâlhăriţi sau deposedaţi de telefoane sau portofele, 2 bărbaţi şi o femeie au vrut să retrăiască acele vremuri cu sticlele de alcool aşezate pe bordura trotuarului de acces spre peroane", arată Sindicatul Europol, într-o postare pe Facebook..

Sindicatul Poliţiştilor Europeni - Europol explică faptul că cei trei deveniseră agresivi.

"Chiar dacă li s-a atras atenţia în primă instanţă de către echipajul de poliţie, aceştia nu numai că au continuat să facă scandal, dar au recurs la injurii şi au provocat un adevărat scandal. În mod evident, au refuzat să se legitimeze şi au devenit agresivi, motiv pentru care colegii noştri au fost nevoiţi să le facă cunoştinţă cu asfaltul, pentru a putea să îi imobilizeze şi să le aplice cătuşele”, susţin sindicaliştii din poliţie.

Aceştia precizează că cei trei au fost duşi la secţia de Poliţie şi sancţionaţi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, dar şi pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, suma totală a amenzilor fiind de 4.600 de lei.

Postarea cu momentul încătuşării celor trei a stârnit reacţii aprinse pe reţeaua socială, unii acuzând Poliţia de brutalitate excesivă, în timp ce alţii au atras atenţia asupra faptului că legile trebuie respectate pentru toţi, iar în alte ţări civilizate forţele de ordine reacţionează în acest fel în faţa celor care nu respectă legea şi devin recalcitranţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cod portocaliu şi galben de inundaţii pe râuri din judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi Dâmboviţa

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Prahova, Buzău şi Vrancea, care va fi valabilă până duminică la amiază.

Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. Unde se înregistrează cea mai mare incidență

Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut în Bucureşti la 6,89 la mia de locuitori faţă de 7,04 în ziua precedentă, Capitala fiind urmată de judeţele Constanţa, cu o incidenţă de 6,76 la mie şi Ilfov, cu 6,75 la mia de locuitori.

Coronavirus România, bilanț 12 decembrie. 6.333 de cazuri noi. Un copil a murit

Coronavirus România, bilanț 12 decembrie. Până astăzi, 12 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

Hackerii care susțin că au furat datele unor clienți Revolut cer o răscumpărare totală de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Accident bizar în Cluj. Un șofer a oprit brusc și a fugit în fața unei mașini. A fost lovit în plin

Un accident bizar a fost surprins de o cameră de bord pe un drum național din Cluj. Un tânăr a oprit brusc mașina în trafic, a coborât și a încercat să traverseze fără să se asigure. A fost lovit în plin de un autoturism care circula din sens opus.