VIDEO Mesajul unei femei de 100 de ani care s-a vaccinat cu doza booster: „M-a ținut în viață încrederea în medici”

62226277
youtube.com

Maria Pantazi, o femeie în vârstă de 100 ani din Piatra-Neamţ, şi-a făcut, marţi, doza booster de vaccin împotriva COVID-19.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Neamţ transmis AGERPRES, vaccinarea s-a realizat la domiciliul femeii după ce aceasta a solicitat prezenţa unei echipe medicale.

"De-a lungul vieţii am fost o persoană bolnăvicioasă, am avut meningită pe vremea când antibioticele erau rare, am avut hepatită, am suferit cu rinichii şi de peste 20 ani am o bronşită cronică obstructivă. Dar ceea ce m-a ţinut în viaţă a fost încrederea în medici şi medicamente. La vârsta noastră sunt foarte importante şi necesare. M-am vaccinat pentru că vreau să mă păzesc singură de boala. Nu prea ştiu ce fac alţii, nu pot controla ce vor sau nu, ce fac sau nu. Aşa că fiecare îşi are grija lui", a spus Maria Pantazi.

Prefectul George Lazăr a fost la domiciliul acesteia şi a felicitat-o pentru faptul că şi-a făcut doza booster.

"Pentru dânsa, vaccinul ţine de normalitate. Aşa că astăzi, în urma solicitării pe care a făcut-o, doamna Maria Pantazi a primit doza booster a vaccinului anti-COVID. Îmi doresc ca în comunitatea noastră să existe mai mulţi oameni care să se gândească, în primul rând, la sănătatea lor. Să înţeleagă că efectele trecerii prin boală pot fi unele grave, că pot rămâne cu sechele. Să înţeleagă că cea mai uşoară formă de protecţie este vaccinul", a declarat prefectul.

În judeţul Neamţ, 36,67% din populaţia eligibilă s-a vaccinat împotriva COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62139327
Medicul Virgil Musta: Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta

Medicul Virgil Musta atrage atenţia asupra factorilor de risc pe care îi poate avea orice persoană şi îndeamnă oamenii să completeze un chestionar informativ despre aceşti factori de risc în faţa virusului SARS-CoV-2.

62223297
Ciucă: Certificatul verde reprezintă o prioritate. Fac apel la toţi parlamentarii să finalizeze procesul de adoptare a legii

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a afirmat că certificatul verde reprezintă o prioritate şi a făcut apel la toţi parlamentarii să înţeleagă şi să finalizeze procesul de adoptare a legii.

62226240
Noi audieri după accidentul din Alexandria, în care o dubă a fost strivită între două tiruri

Au avut loc noi audieri după ce vineri, în Alexandria, o dubă a fost strivită între două tiruri, iar un om a murit. Cei trei şoferi, protagonişti ai acestei tragedii, au povestit cum s-a petrecut totul.

Recomandări
Psd inquam og
PSD a decis să continue discuțiile cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: Partidul este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.