Bănescu demontează unele afirmații religioase ale lui Călin Georgescu: Razne sapiențiale de „cler și popor” seducătoare
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române şi membru în conducerea CNA, a demontat unele dintre afirmaţiile despre credinţă şi rugăciune făcute de-a lungul timpului de Călin Georgescu, candidat la Preşedinţia României.
Cu titlul „Razne sapienţiale de „cler şi popor” seducătoare”, Bănescu oferă „răspunsuri ludic-minimaliste”.
Călin Georgescu afirma: „Rugăciunile din Carpaţi sunt cele mai puternice, fiind aproape de cer.” Vasile Bănescu corectează: „Rugăciunile oamenilor, indiferent la ce altitudine se roagă, ajung împreună la Cerul care e pretutindeni la fel de aproape de omul rugător”.
Redăm integral postarea lui Vasile Bănescu:
- „Rugăciunea este cea mai pură formă de rezistenţă împotriva manipulării globale.”
Rugăciunea este o formă de rezistenţă la asalturile manipulatoare ale diavolului care nu se roagă. Ea e expresia credinţei realiste, nu a luptei cu imaginarul şi vagul.
- „Credinţa colectivă a românilor poate schimba cursul istoriei.”
Creştinismul e personalist, nu colectivist. Rugăciunea nu e niciodată etnică şi colectivă, ci personală. Ea nu poate schimba decât persoana care se roagă, nu istoria şi umanitatea.
- „România este un sanctuar care protejează esenţa umană de influenţele externe.”
România este o ţară sud-est europeană care fără ajutor extern nu s-ar mai putea proteja pe ea însăşi de anumite influenţe şi agresiuni de la Răsărit.
- „Pădurile din Carpaţi sunt martorii eterni ai rădăcinilor spirituale ale umanităţii.”
Pădurile din Carpaţi au apărut după formarea Carpaţilor şi nu au calitatea de martor decât în ceea ce le priveşte propriile rădăcini înfipte în pământ. Umanitatea şi spiritualitatea ei nu sunt forestiere.
- „Rugăciunea este calea prin care putem schimba energia întunecată a lumii.”
Lumea creată de Dumnezeu nu poate fi străbătută maniheic şi gnostic de o energie întunecată, ci doar de raţiunile pline de sens ale Raţiunii creatoare.
- „Fiecare rugăciune făcută în România hrăneşte energiile universale ale luminii.”
Rugăciunea este expresia credinţei conştiente de realitatea dialogului cu Dumnezeu şi nu-l hrăneşte spiritual decât pe omul care se roagă. „Energiile universale ale luminii” străine de creştinism doar coboară din lumea vagului spre cea a nimicului.
- „Hristos a înviat pentru ca poporul român să devină un far al lumii.”
Iată cum eroarea bimilenară conform căreia Hristos ar fi înviat pentru mântuirea fiecărui om din lume a fost în sfârşit corectată:
Hristos a înviat, de fapt, pentru poporul (pre)român şi doar pentru el. „Farul Constanţa” nu este doar un nume de echipă, ci simbolul etnic suprem care luminează intermitent până la capătul lumii.
- „Fiecare român are în el o scânteie divină care poate aprinde lumina universală.”
Spre deosebire de toţi oamenii din istoria trecută şi viitoare, creaţi de un meschin Demiurg, românii sunt singurii creaţi de Dumnezeu. De aceea sunt scânteietori şi înaintemergători ai luminii încă neaprinse, dar universală.
- „Fiecare fir de iarbă din România are o semnificaţie sacră în echilibrul universal.”
Aceleaşi „fire de iarbă” l-au inspirat pe însuşi Walt Whitman, chiar dacă acesta, din motive ce nu-i fac cinste, nu s-a declarat român. Firul de iarbă românesc este hieroglifa sacră a Universului.
- „Neutralitatea este protecţia divină împotriva influenţelor malefice.”
Neutralitatea faţă de rău este protecţia ortodoxistă asigurată maleficului şi influenţelor sale.
- „România este locul unde divinitatea a decis să păstreze esenţa purităţii umane.”
Divinitatea, deşi nu apreciază predestinarea, a decis, totuşi, din veşnicie ca România, veşnică şi ea, să fie „sticluţa” cu esenţa pură şi tare a umanităţii?
- „Carpaţii nu sunt doar munţi, ci sanctuare ale energiilor divine.”
Carpaţii, adevărate hangare ale dumnezeirii garate definitiv în România, sunt supra-apreciaţi ca munţi şi subestimaţi ca sanctuare ale energiilor divine necreate.
