Vaccinarea salvează vieți: Studiul care arată diferențele dintre o țară puternic imunizată și una în care nu se vaccinează

62200928
Getty

Un nou studiu realizat pe date din Marea Britanie și Africa de Sud arată importanța vaccinării, dovedind că imunizarea chiar salvează vieți. 

Studiul arată faptul că în Marea Britanie numărul deceselor este mai mic față de Africa de Sud, asta deși în UK se înregistrează mult mai multe cazuri. 

Există diferențe între decesele dintre cele două țări, iar studiul, citat de RoVaccinare pe Facebook, arată că acest lucru se întâmplă din două motive, 
-procentul de vaccinare în UK este mult mai mare decât cel din Africa de Sud;
-populația la risc, cu șanse mai mari de evoluție severă, spitalizare și deces, este vaccinată în procent foarte mare în UK. Acoperirea vaccinală în rândul vârstnicilor este de 85-90%.

Trebuie precizat că în Marea Britanie peste 65% din populație este vaccinată cu minim o doză și peste 50% vaccinată complet. În plus, peste 85-90% din persoanele în vârstă și vulnerabile sunt deja vaccinate.

Astfel, deși numărul zilnic de cazuri se află în continuă creștere, cele mai multe cazuri sunt înregistrate în rândul tinerilor nevaccinați și a persoanelor care nu au primit încă și doza de rapel.

Mai mult, aproape două treimi dintre cazurile de infectare cu tulpina delta din UK sunt în rândul persoanelor nevaccinate, 1 din 5 cazuri în rândul persoanelor ce nu au primit încă a doua doză și mai puțin de 1 din 10 cazuri în rândul celor vaccinați complet.

Iată diferențele pe vaccinare între cele douățări:

Marea Britanie: 67.8% cu minim 1 doză și 51.7% cu regim complet de vaccinare;
Africa de Sud: 6.74% cu minim 1 doză și 2.46% cu regim complet de vaccinare.

Iată datele pentru 14 iulie, cele mai multe cazuri fiind cu tulpina Delta.

Cazuri:

Marea Britanie: 34.900 (~ 500 cazuri / milion de cetățeni / zi)
Africa de Sud 17.700 (~ 300 cazuri / milion de cetățeni / zi)
Decese:
Marea Britanie 33 ( ~ 0.5 decese / milion de cetățeni / zi )
Africa de Sud 365 ( ~ 6.15 decese / milion de cetățeni / zi )

Astfel, rata deceselor zilnice raportata la populație este de 12 ori mai mică în Marea Britanie chiar la un număr mai mare de infecții raportate zilnic decât în Africa de Sud.

Mai multe date despre studiu pot fi citite pe site-ul Our World in Data - cazuri și decese - și într-un document al Serviciului de Sănătate Publică din Anglia. 

România continuă eforturile de creştere a numărului de persoane vaccinate anti-COVID

 

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a transmis, vineri, în cadrul unei întâlniri cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, că România continuă eforturile de creştere a numărului de persoane vaccinate, mai ales în mediul rural şi în rândul populaţiei vulnerabile, printre obiective fiind demararea procesului de vaccinare în ambulatoriile de specialitate şi creşterea capacităţii de vaccinare în cabinetele medicilor de familie.

"Ducem vaccinul mai aproape de oameni, de aceea în perioada aceasta, alături de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, mobilizăm resursele mai ales în mediul rural şi în rândul populaţiei vulnerabile pentru a creşte şi acolo rata de vaccinare. Ne concentrăm eforturile pe creşterea capacităţii de vaccinare la cabinetele medicilor de familie şi pentru demararea vaccinării în ambulatoriile de specialitate din spitale", a declarat ministrul Sănătăţii.

La rândul său, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că e nevoie de mai multe eforturi în perioada imediat următoare în ceea ce priveşte vaccinarea anti-COVID-19, mai ales că "varianta Delta a coronavirusului creează o situaţie fragilă şi periculoasă în acelaşi timp".

Totuși, conform datelor actualizate în timp real de centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), România ocupă penultima poziție în ceea ce privește numărul de persoane imunizate la nivelul blocului european. După noi, se mai află doar Bulgaria. 

În România sunt 4.855.925 de persoane vaccinate, conform datelor transmise joi de CNCAV. 4.694.452 de români au schema completă. De la începutul campaniei, în România au fost administrate 9.185.754 de doze. 
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Doi tineri din Mehedinți, condamnați la închisoare după ce au furat mâna unui cadavru pentru un inel de aur

Doi tineri de 19 ani din localitatea Pătuelele, Mehedinţi, au fost condamnaţi la câte 11 luni de închisoare cu executare pentru profanare de morminte şi furt calificat, scrie Gazeta de Sud.

Cauza carambolului de pe A2. Șofer: „Mergeam cu 90 de km/h şi dintr-o dată am văzut numai lumini roşii”

Mai multe accidente rutiere în lanţ petrecute vineri dimineaţă pe Autostrada Soarelui au provocat un carambol cu 55 de autoturisme implicate!

Coronavirus în România, bilanț 16 iulie. 72 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus în România, bilanț 16 iulie. Până astăzi,  pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.046.691 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.