A fost reținut unul dintre medicii care le-ar fi implantat pacienților stimulatoare cardiace luate de la cadavre

62325348
StirilePROTV

Unul dintre medicii care le-ar fi implantat unor pacienți cu afecțiuni cardiace dispozitive medicale recuperate de la cadavre a fost reținut pentru 24 de ore în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Medicul ar fi refolosit 238 de stimulatoare cardiace. În plus, acestuia i se mai aduc acuzații de mită, dar și de complicitate la construirea ilegală a unei vile într-o arie naturală protejata.

Este vorba despre dr. Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie, Spitalul „Sfântul Spiridon”. 

Medicul va fi dus la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„În situația de fapt reținută de procurori, se menționează că suspectul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că suspectul a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare, mai spun procurorii.

„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, a mai transmis Parchetul.

Surse judiciare au declarat pentru Știrile PRO TV că unul dintre rezidenții doctorului Tesloianu, care făcea intervenții de implantare a dispozitivelor, deși nu ar fi avut voie, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și are interdicția de a profesa în această perioadă. Este acuzat de luare de mită de la cinci pacienți.

Și un medic de la Spitalul Militar de Urgență Sfânta Maria din Brașov este bănuit de anchetatori că a făcut astfel de intervenții chirurgicale. În cazul său, procurorii secției de urmărire penală vor declina dosarul la Parchetul Militar.

În total, șase medici și patru pacienți sunt urmăriți penal în acest caz, pentru luare sau dare de mită.

Procurorii spun că totul s-a făcut cu încălcarea procedurilor medicale de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace.

Cei doi doctori cardiologi aveau cunoștință de bolnavii care au implantate dispozitive cardiace. Când unul dintre aceștia murea, cu ajutorul altor cadre medicale le extrăgeau din corpul acestora și le sterilizau.

Apoi, în listele lor de pacienți, îi căutau pe cei care aveau nevoie de stimulatoare ori defibrilatoare.

De la aceștia ar fi pretins între 2.000 de lei și 3.000 de euro ca să le implanteze dispozitivul extras dintr-un cadavru. Prețul cerut era ca pentru un dispozitiv nou - pe care oricum îl decontează Casa de Sanatate.

Procurorii și polițiștii au descins vineri dimineață la 24 de adrese. Sunt vizați angajați de la Spitalului Militar Regina Maria din Brașov și Spitalul de Urgență Sfântul Spiridon din Iași.

În anchetă s-a aflat că nu toți pacienții la care au fost implantate dispozitivele medicale cardiace recuperate de la cadavre ar fi avut nevoie de acestea.

Lor li s-ar fi dat anumite medicamente pentru ca inima să le bată mai rar și să îi convingă astfel că au nevoie de un stimulator cardiac.

În unele cazuri, pacienții care au primit dispozitive cardiace extrase din cadavre au suferit infecții și au avut nevoie de internări repetate - spun surse din anchetă.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Citește și...
Cum arată Marea Neagră din spațiu. Imagini publicate de Ambasada SUA înainte de revenirea misiunii Artemis II pe Pământ

Ambasada României a publicat imagini cu Marea Neagră surprinse de nava spaţială Orion în timpul misiunii Artemis II – „vastă, de un albastru intens şi de o forţă liniştită”.

Traseist politic din Mehedinți, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. Afaceri cu telefoane „de fițe”

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în stare de libertate pe Cornel-Vasile Folescu, fost deputat de Mehedinți în legislatura 2020-2024, trecut prin PSD, AUR și PNL.

De ce au mers șeful MApN și cel al Armatei Române în Bosnia și Herțegovina. „Sperăm să accelereze integrarea în UE”

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit, vineri, în cadrul unei vizite făcute în Bosnia şi Herţegovina, cu militarii români dislocaţi în Camp Butmir. 

Recomandări
Kelemen Hunor, alături de Viktor Orbán în ultima zi de campanie. Liderul UDMR, numit „șeful ardelenilor” de premierul maghiar

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, l-a numit pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, „șeful ardelenilor” la un miting electoral organizat la Debrețin, aproape de granița cu România.

Ce a spus Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui său. Discurs în lacrimi: „Sper din toată inima”

Aşa cum a trăit, Mircea Lucescu a plecat în lumină și ne-a lăsat regretul că nu ne-am dat seama mai repede cât de mare a fost. Ca antrenor, dar mai ales ca om.

De la ”vreau să fiu doctor” la călugăr clopotar. Povestea frumoasă a Părintelui Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă a povestit într-un interviu realizat de jurnalistul Alex Dima cum a ajuns să compună melodii la clopote după ce a visat una dintre ele cu ani înainte, fără să știe că o va putea vreodată cânta.