Un șofer băut și fără permis a provocat un accident, iar mașina lui a fost incendiată. Ce au descoperit polițiștii

62284241

Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Suceava după ce ar fi condus sub influența alcoolului și fără permis, ar fi provocat un accident și ar fi refuzat prelevarea probelor biologice de sânge pentru a stabili alcoolemia.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, este din Vatra Dornei, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava, citat de Agerpres.

Acesta s-ar fi aflat la volanul unei autoutilitare și ar fi acroșat un autoturism parcat regulamentar pe o stradă din municipiul Vatra Dornei. După accident, el ar fi intrat în conflict cu proprietarul mașinii lovite. Apoi a fost ridicat de polițiști.

Șoferul de 37 de ani a fost reținut 

„După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca şoferul nu deţine nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice de sânge. Poliţiştii au dispus reţinerea pe baza de ordonanţa pentru 24 de ore a şoferului de 37 ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava”, a declarat IPJ Suceava într-un comunicat de presă.

Un tânăr de 23 de ani ar fi incendiat apoi mașina care a produs accidentul

În acelaşi dosar a fost reţinut şi un tânăr de 23 de ani, care, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, ar fi incendiat autoutilitara care a produs accidentul din Vatra Dornei.

„Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenţionat prin folosirea unei substanţe inflamabile de aprindere, s-au dispus de îndată măsuri pentru identificarea autorilor. După corelarea datelor obţinute investigativ de poliţişti, în mai puţin de trei ore s-a reuşit identificarea autorului. Astfel, s-a stabilit că proprietarul maşinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceştia deplasându-se în zonă şi incendiind în mod intenţionat autoutilitara care produsese incidentul”, a mai spus IPJ.

La rândul său, tânărul, care s-a deplasat la faţa locului cu o maşină, este suspectat că a condus fără permis. Şi acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar şi recoltarea probelor biologice de sânge la unitatea medicală.

Faţă de tânărul de 23 ani, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuz de recoltare probe biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62284239
Un șofer a fost prins circulând cu 281 km/h pe A1. Este cea mai mare viteză înregistrată anul acesta

Un bărbat a fost prins circulând cu o viteză de 281 km/h, duminică, pe Autostrada A1, pe un sector de drum limitat la 100 km/h.

62284197
Bătaie la un spital de pediatrie. Un martor a povestit de la ce ar fi pornit conflictul

Tatăl unui copil nu a mai suportat așteptarea la spitalul de Pediatrie din Ploiești și a agresat un agent de pază sâmbătă seară, potrivit unui martor citat de presa locală.

62284191
Descoperirea făcută de polițiști când au oprit un șofer și i-au verificat bagajele din mașină. Bărbatul, arestat prevetiv

Procurorii DIICOT - Serviciului Teritorial Iaşi au depistat un bărbat cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu: „Nu putem avea o ţară în care unii se bucură de prosperitate, iar alţii trăiesc de la o zi la alta”

Premierul desemnat Luca Niculescu a spus că avem nevoie de salarizare echitabilă în sectorul public și indexarea prudentă a pensiilor. Potrivit acestuia, „nu putem avea o ţară în care unii se bucură de prosperitate, iar alţii trăiesc de la o zi la alta”.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.