Un singur hot a bagat spaima intr-o comuna din Romania. Da lovitura dupa lovitura, iar politia nu are niciun suspect

×
Publicitate

 Este panica in comuna Matca din judetul Galati, faimoasa pentru localnicii care au reusit sa dezvolte afaceri banoase din plantatii cu legume.

In ultimele zile, nu mai putin de 20 de spatii comerciale au fost pradate. Se banuieste ca este vorba despre un singur individ care da loviturile. A fost suprins de camerele de supraveghere ale unui magazin. Anchetatorii sustin ca hotul, care poarta in permanenta cagula, cunoaste foarte bine locurile unde sunt seifurile cu bani.

In aceasta perioada, toata comunitatea din Matca culege roadele lunilor grele de munca. Fermierii cheltuiesc destul de mult in aceasta perioada: isi refac solariile, repara utilajele agricole, cu alte cuvinte in fiecare zi toate magazinele au incasari de zeci de mii de lei.

In acest timp, parca cineva care cunoaste extrem de bine comunitatea si lunile in care se cheltuiesc multi bani a inceput sa sparga aproape toata spatiile comerciale. Vorbim de magazine de piese auto, farmacii, supermarketuri, orice ii cade in cale.

Modul de operare este acelasi, sustin anchetatorii: spargerea este data intre orele 3 si 5, iar individul poarta cagula, dar detine si informatii extrem de importante. Merge direct la casele de bani sau la seifuri. Paguba estimata este de zeci de mii de lei.

Una dintre spargeri a fost data intr-un magazin de piese auto, unde erau instalate si camere de supraveghere. Proprietarul a fost surprins sa constate ca hotul se duce direct la sertarul cu bani, de parca ar fi stiut dinainte unde se afla, si nu era interesat de nimic altceva. Scoate sertarul cu totul si fuge.

In decurs de doua saptamani, hotul - cu cagula neagra si manusi - a spart tot ce i-a aparut in cale: baruri, supermarketuri, magazine cu ingrasaminte pentru plante si chiar o farmacie. De aici nu a putut sa ia mare lucru. A intrat printr-un geam din lateral, pe care l-a fortat cu o ranga si a cautat bani.

La fel s-a intamplat si intr-un bar spart saptamana trecuta, unde hotul a reusit sa intre printre gratii si sa forteze fereastra. Pagubitii spun ca, in general, hotul pare sa fie interesat doar de bani si de tigari. Intr-un bar a incercat sa smulga cu totul seiful din perete, dar nu a reusit.

"Performanta" lui se ridica, pana acum, la cateva zeci de mii de lei, insa oamenii cred ca acelasi hot ar fi vinovat de o serie de spargeri dintr-o comuna invecinata, unde ar fi intrat in peste cincizeci de case.

Dupa ce au vazut imaginile surprinse de camerele de supraveghere, oamenii au ajuns la concluzia ca este vorba despre un individ corpolent, de aproximativ patruzeci de ani, care fileaza bine locurile inainte, apoi merge la sigur.

Politistii au deschis mai multe dosare penale, dar, pana acum, nu au niciun suspect.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Masina in flacari, la intrarea in Mamaia. Soferul nu a avut timp nici sa scoata extinctorul

O masina a luat foc in mers chiar la intrarea in statiunea Mamaia.

Primele sanctiuni, dupa ce angajatii de la morga Spitalului din Dej au incurcat mortii intre ei

 S-au dat primele sanctiuni in urma scandalului de la morga Spitalului din Dej, judetul Cluj, unde in urma cu doua saptamani trupurile neinsufletite a doua femei au fost incurcate atunci cand au fost predate familiilor.

S-a dus la deschiderea anului scolar si nu s-a mai intors. Politistii din Targu Jiu cauta o fata de 13 ani dintr-un orfelinat

O fata de 13 ani din Targu Jiu, aflata intr-un centru de plasament din oras, este cautata de politisti dupa ce a plecat luni la scoala si nu a mai fost vazuta de atunci!

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.