Un român a închiriat un Mercedes din Germania și a rămas fără el când a ajuns în Alba. Descoperirea făcută de polițiști

62477389

Un bărbat din Sebeş a închiriat din Germania un autoturism de peste 100.000 de euro cu care a venit în România, pe care însă ar fi omis să-l restituie la sfârşitul perioadei contractuale, vehiculul fiind găsit şi indisponibilizat de poliţiştii din Alba.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au depistat, joi, pe raza municipiului Sebeş, un autoturism care era semnalat, de miercuri, ca bun căutat de autorităţile din Germania.

„Din cercetări a rezultat că autoturismul ar fi fost închiriat de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Sebeş, de la o societate comercială din Germania, iar la sfârşitul perioadei contractuale bărbatul ar fi omis să restituie autoturismul, deplasându-se cu el în România", se menţionează în comunicat.

Autoturismul marca Mercedes, în valoare de peste 100.000 de euro, a fost indisponibilizat, iar cercetările vor fi continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, mai arată IPJ Alba.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62475827
Ce a pățit un bărbat care și-a ținut câinele legat cu un lanț, în soare, fără hrană şi apă | FOTO

Un bărbat din judeţul Bihor care şi-a lăsat câinele, un ciobănesc german, legat cu un lanţ scurt, în soare şi noroi, fără hrană şi fără apă, a fost amendat cu 6.000 de lei pentru maltratarea animalului.

 

62360455
Arhiepiscopul Tomisului, întrebat dacă inseminarea in vitro este păcat: „Sigur este ceva împotriva firii”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost întrebat la o emisiune radio dacă inseminarea in vitro reprezintă un păcat. ”Sigur este ceva împotriva firii”, a răspuns acesta.

62344592
O femeie care are pensia 2.174 lei va primi doar 867 lei după recalculare. Asociația Nevăzătorilor protestează

Asociaţia Nevăzătorilor din România reclamă că noua lege a pensiilor „aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilităţi vizuale”.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.