Aproximativ 40 de păgubiți s-au adunat în fața firmei dealerului auto de la care au cumpărat mașini noi, cu 30.000 - 40.000 de euro, acțiunea fiind autorizată, potrivit Agerpres.

Participanții poartă pancarte cu mesaje precum „Nu renunțăm până nu ni se face dreptate”, „Noi am plătit, mașinile unde sunt?” sau „Respectul pentru client nu intră în insolvență”.

De asemenea, fiecare participant poartă un tricou negru pe care este scrisă suma achitată pentru mașina nelivrată și data plății.

„În 28 februarie am plătit mașina, iar în contract se menționa că o primesc în cel mult o lună. Voi apela și la Curtea de Apel de la Haga, dacă în instanțele din țara noastră nu mi se va face dreptate”, a declarat unul dintre păgubiți, Liviu Suciu, preot pensionar din comuna Vinga.

Un protest va fi organizat și la București

Reprezentantul păgubiților, Flavius Blaga, a spus că un protest va fi organizat și la București.

„Avem astăzi un al doilea protest, în locul unde a început totul. Acum doi - trei ani am venit aici și am plătit zeci de mii de euro fiecare pentru a cumpăra o mașină. Banii nu sunt nicăieri, nici mașinile, și primim doar uși trântite în nas și suntem reduși la tăcere”, a declarat Blaga, care a precizat că păgubiții nu au primit niciun fel de răspuns, până acum, de la reprezentantul mărcii de mașini.

Dealerul auto din Arad care a vândut mașinile este în insolvență, iar avocatul firmei, Silvestru Hosszu, a declarat, pentru AGERPRES, că instituirea unor măsuri asigurătorii vizează suma de 9.327.909 lei și 347.665 euro.

„Noi gestionăm, în principal, partea de insolvență, dar nu toți păgubiții s-au înscris la masa credală. În dosarul penal sunt persoane care nu s-au înscris, dar au formulat plângere penală, respectiv există și situația inversă, unde oamenii au formulat declarație de creanță, dar nu au formulat plângere penală”, a precizat avocatul.

El a mai spus că există informații că la un depozit din Curtici există în jur de 50 dintre mașinile comandate și nelivrate.

„Am cerut expres luarea măsurii asigurătorii și pentru acele mașini, astfel încât ele să nu poată fi vândute de către importator altora până nu se lămurește soarta dosarului”, a mai spus Hosszu.

El a subliniat că firma aflată în insolvență, care este sub administrare specială, nu mai vinde mașini, dar mai funcționează doar partea de service auto.

Prejudiciul calculat depășește 10 milioane de lei

Protestul este autorizat să aibă loc până la ora 17:00 și a început la ora 15:00.

Primul protest al păgubiților a avut loc în 21 august, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Arad, unde se afla pentru audieri un reprezentant din București al mărcii auto.

Manifestanții au acuzat atunci că reprezentanții din Capitală nu s-au implicat pentru soluționarea cazului de la Arad.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad fac cercetări în acest caz.

În urmă cu două luni, Parchetul transmitea, printr-un comunicat de presă, că administratorul unei firme din Arad este cercetat după ce 83 de persoane au reclamat că au cumpărat mașini, însă nu le-au mai fost livrate, prejudiciul calculat depășind 10 milioane de lei.

Administratorul a fost reținut, inițial, dar ulterior a fost pus sub control judiciar.

În urma unor percheziții, procurorii au pus sechestru asigurător pe bunuri pentru recuperarea prejudiciului, iar cercetările au loc pentru abuz de încredere, bancrută simplă, bancrută frauduloasă și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.