Un hotel care a costat statul milioane de euro a devenit adăpostul oamenilor străzii

×
Publicitate

În timp ce în multe locuri din ţară nu există apă, curent electric şi reţele de canalizare, statul român insistă să risipească milioane de lei pe nişte proiecte pe care le lasă apoi să se distrugă.

Un hotel pentru sportivi construit în Arad de Ministerul Educaţiei a fost abandonat chiar înainte de inaugurare, iar locul a căzut pradă oamenilor străzii. Iar în Timişoara o sală polivalentă a fost lăsată de izbelişte după a fost ridicată în proporţie de 80%.

Ridicat cu 8 milioane de lei de Ministerul Educaţiei, hotelul din Arad unde ar fi trebuit să fie cazaţi sportivii a fost abandonat acum 6 ani. Guvernul a oprit finanţarea când mai trebuiau făcute finisajele interioare. Aşa că în perioada care a urmat clădirea i-a atras pe cei fără adăpost.

"Clădirea nu este folosită deloc. Boschetari, mai ales în perioada toamnă - primăvară, destul de frecvent. Şi se mai foloseşte din păcate şi cu alte scopuri, mai vin tineri şi folosesc ca şi loc de amor", spune un localnic.

"De patru ani nu s-a mai lucrat, nu s-au mai făcut nici lucrări de conservare din cauza faptului că executantul este în faliment. Lucrările deteriorate sunt finisajele exterioare parţial şi din interior parte din reţeaua de încălzire", explică Nicolae Iordan, Inspectoratul Școlar Arad.

"De 26 de ani tot îl construim şi nu mai reuşesc să îl termine din cauza insolvenței firmei şi că ministerul nu a mai alocat bani. Și din cauza asta noi nu putem să cazăm sportivi de performanţă sau să aducem loturi olimpice", a transmis Ioan Costea, director școală sportivă.

Pentru ca hotelul să nu se distrugă, Inspectoratul Şcolar din Arad a cerut bani de Ministerul Educaţiei ca să termine lucrarea.

"După câte am înţeles, suma este între 7 - 8 milioane de lei necesar pentru ca acest club şcolar să fie funcţional cu tot ce a fost prevăzut în proiect", a spus Adrian Topor, deputat și membru în comisia de învățământ.

O situaţie similară găsim şi în Timişoara, unde o sală polivalentă cu 2.500 de locuri a înghiţit peste zece milioane de lei.

A fost, însă, abandonată acum 2 ani, când era aproape gata. Fondurile s-au terminat, iar constructorul a intrat în insolvență.

"Firma, ca antreprenor general, a intrat în dificultăţi şi nu s-a mai lucrat, s-a ajuns la rezilierea contractului", a transmis Nicolae Robu, primarul orașului.

Sala a fost finanţată inițial de Universitatea Politehnică, dar acum primăria vrea să dea încă 10 milioane de lei. Deocamdată, autorităţile se feresc să îşi asume un termen de finalizare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
61818911
Ion Iliescu, la spital. Ce spun medicii de la Elias despre starea fostului preşedinte

Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns marţi la Spitalul Elias, din cauza unor probleme de tensiune.

61986760
Andreea Esca, decorată cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de Cavaler: „Sunt foarte fericită”

Andreea Esca a fost decorată de ambasadoarea Franţei în România, cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de Cavaler, pentru promovarea valorilor francofone.

61821442
194 de persoane blocate pe Otopeni. Pasager suspect de febră tifoidă

O aeronavă Turkish Airlines, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, a fost izolată la sol, din cauza unui pasager român care prezenta simptome de febră tifoidă.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19665778
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat, adus deja în fața instanței

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Nicusor dan si ilie bolojan presidency
De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.