Un fost fotbalist de la Farul și Steaua a murit în accidentul naval din Portul Midia. Mesajele celor două cluburi

Tufan facebook2
Facebook

Fostul fotbalist Sorin Tufan, care a evoluat pentru Farul Constanţa şi Steaua Bucureşti, se numără printre victimele tragicului accident naval din Portul Midia.

Farul Constanţa a transmis un mesaj de condoleanţe:

“Familia Farul a primit astăzi, cu profundă tristeţe, vestea că una dintre victimele tragicului accident naval din portul Midia este fostul jucător al echipei noastre, Sorin Tufan.

Produs al centrului de copii şi juniori al Farului, unde a început fotbalul la vârsta de 10 ani, alături de profesorul Iosif Bukkosi, Sorin Tufan a debutat pentru echipa de seniori în 1985 şi a evoluat pentru alb-albaştri până în 1992, în peste 100 de partide.

Gândurile noastre se îndreaptă către familie şi cei apropiaţi în aceste momente cumplite. Dumnezeu să-l odihnească în pace !”

Şi Steaua Bucureşti a postat un mesaj în social media.

"Steaua Bucureşti deplânge dispariţia prematură a fostului său fotbalist, Sorin Tufan, decedat marţi, la doar 57 de ani, în tragedia maritimă din Portul Midia.

Sorin Tufan a început fotbalul la juniorii Farului, la vârsta de 10 ani, avându-l ca prim antrenor pe Iosif Bukkosi. A debutat la echipa de seniori a Farului la 17 ani, contribuind la promovarea formaţiei în prima ligă.

În 1992 a fost transferat de Steaua, la insistenţele antrenoruui nostru de atunci, Anghel Iordănescu. Fundaşul dreapta a trebuit să se retragă din fotbal în 1994, la doar 26 de ani, din cauza numeroaselor accidentări. Era fiul fostului internaţional al României, Marin Tufan, prezent cu echipa naţionala la Campionatul Mondial din 1970.

Transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!"

Pompierii intervin după ce un remorcher la bordul căruia se aflau cinci persoane, toate de naţionalitate română, s-a scufundat, miercuri, în Portul Midia. O persoană a fost scoasă din apă, fiind adusă la cheu, şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, victima fiind declarată decedată. Alte patru persoane ar fi murit, nefiind găsite, au afirmat reprezentanţii Autorităţii Navale Române. 

Potrivit GSP, Sorin Tufan a început fotbalul la juniorii Farului, la vârsta de 10 ani, fiind îndrumat de mama sa şi avându-l ca prim antrenor pe Iosif Bukkosi.

A debutat la seniori la doar 17 ani, într-un meci din eşalonul secund, contra Petrolului. Din 1988 a devenit titular de bază, contribuind la promovarea echipei în Divizia A. A fost coleg de generaţie cu jucători precum Zahiu, Iovănescu, Buduru, Bătrâneanu sau Vanea.

În 1992 a fost transferat la Steaua, la insistenţele lui Anghel Iordănescu, care a plecat ulterior la echipa naţională. Din cauza accidentărilor, nu a reuşit să se impună şi s-a retras din activitate în 1994, la doar 26 de ani, după ce a evoluat inclusiv în competiţiile europene alături de trupa roş-albastră, într-un meci cu Dinamo Zagreb.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
Vlcsnap 2026 10 08 07h56m53s997
Galați a investit milioane de lei în pubele inteligente, dar jumătate nu pot fi folosite. Ce problemă invocă Primăria

La Galați, jumătate dintre pubelele inteligente cumpărate în oraș nu pot fi folosite. Lipsa mașinilor speciale de colectare și deficitul de șoferi împiedică funcționarea lor la capacitate maximă.

Vlcsnap 2026 10 08 07h47m22s964
Femeie însărcinată, rănită într-un accident rutier în Timișoara. Soțul ei s-a izbit de o mașină într-o intersecție

O femeie însărcinată a ajuns la spital, în urma unui accident produs ieri în Timișoara. Victima, în vârstă de 40 de ani, venise din Reșița pentru un control medical și se întorcea acasă împreună cu soțul ei.

Mirabela gradinaru 5
Mirabela Grădinaru, vizită la Secţia de Terapie Intensivă nou-născuţi de la „Marie Curie”. FOTO

Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, a vizitat Secţia de Terapie Intensivă nou-născuţi de la Spitalul Marie Curie, pe care Inima Copiilor a construit-o în 2013.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.