Un copil de 5 ani neînsoțit a fost găsit într-un tren spre Constanța. A plecat spre plajă fără să spună părinților

62367980

Un copil de cinci ani din Feteşti, judeţul Ialomiţa, a fost găsit de poliţişti într-un tren spre Constanţa, fără să fie însoţit de un adult, el povestind că a plecat de acasă fără să le spună părinţilor deoarece dorea să ajungă la plajă.  

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat, luni, că poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa - Biroul Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în trenul IR 1928 Bucureşti-Constanţa, au găsit, duminică, un copil de cinci ani, din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, care nu era supravegheat de un adult, scrie news.ro.

“Acesta a declarat că a plecat voluntar de la domiciliu, în ziua respectivă, fără a-şi anunţa părinţii, cu intenţia de a ajunge în judeţul Constanţa, la plajă. Minorul nu prezenta urme vizibile de violenţă pe corp şi a declarat că nu a fost victima vreunei infracţiuni”, a precizat IPJ Constanţa.

Au fost sesizaţi specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, iar copilul a fost internat în Centrul de primire minori în regim de urgenţă Aluniş din Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62272242
Cardurile „Sprijin pentru România” vor fi alimentate din nou. Suma de bani care va fi virată către beneficiari
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că va realimenta cardurile „Sprijin pentru România”, destinate persoanelor vulnerabile, cu 625 milioane de lei. Astfel, fiecare beneficiar va primi câte 250 de lei.
62373984
Ce au găsit polițiștii pe Aeroportul Otopeni în pungile cu cereale ale unor românce care voiau să ajungă în Turcia
Poliţiştii de frontieră au descoperit, pe Aeroportul "Henri Coandă", aproximativ 4 kg de bijuterii din metal galben şi alb, presupus a fi aur, respectiv argint, ascunse în pungi cu cereale, pe care două femei încercau să le introducă ilegal în ţară.
62373982
Școala de Vară GPeC 23-28 august: Cursuri intensive de E-Commerce & Digital Marketing, cu cei mai buni specialiști din online
Aflată la a 13-a ediție anuală, Școala de Vară GPeC este singura serie de cursuri intensive de E-Commerce și Digital Marketing din România - aceasta desfășurându-se în perioada 23-28 august în Moeciu de Sus, jud. Brașov.