Un bebeluș și doi adulți au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un alt autoturism. Șoferul era băut

62403615

Trei persoane, între care un bebeluş de două luni, au fost rănite într-un accident rutier în localitatea Horia, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un autoturism condus de un bărbat, de 62 ani, din Roman, se deplasa pe strada Eroilor, ajuns la intersecţia cu DJ 207C ar fi pătruns în intersecţie, fără a respecta semnificaţia indicatorului "Oprire", intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 ani, din Sagna", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

La faţa locului au intervenit cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi pompieri de la Detaşamentul Roman.

„Ajunşi la locul solicitării, pompierii au găsit două autoturisme în afara părţii carosabile, dintre care unul era răsturnat. Toate persoanele erau ieşite din autoturisme. O femeie, de 34 ani, şi un bebeluş de două luni au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluaţi şi transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Roman. Un bărbat în vârstă de 62 ani, conducătorul unuia dintre autoturisme, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la CPU Roman. Toate victimele erau conştiente şi prezentau traumatisme", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului în vârstă de 36 ani.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62403612
Modelul polonez. Cum localități în paragină au prins viață cu fonduri europene și multă dedicare din partea aleșilor locali

În timp ce în România localitățile mici se pierd, iar oamenii își caută de lucru prin țări străine, Polonia și le salvează cu bani europeni.

62403581
„Am plâns de fericire”. După ani plini de dezamăgiri, fanii naționalei României au ocupat din nou Piața Universității

A fost o seară cu emoții, dar și cu multă bucurie. Naționala de fotbal a României a învins Israelul cu 2-1, în Ungaria, și s-a calificat la EURO 2024, după 8 ani. EURO 24 va fi transmis în exclusivitate în România pe PRO TV și VOYO. 

62403580
Urgia a făcut prăpăd în Constanța și Dobrogea. A fost încadrată la furtună tropicală, după forță

Furtuna s-a dezlănțuit în noaptea de sâmbătă spre duminică la malul mării, și a făcut prăpăd. A fost cod roșu de vreme rea și vântul a suflat ca turbat - și cu peste 100 de kilometri pe oră.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.