Un bărbat din Alba și-a agresat sexual fiica vitregă timp de patru ani. Faptele au început când fetița avea 9 ani

62347756
Shutterstock

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Aiud după ce, timp de patru ani, a violat-o şi agresat-o sexual pe fiica soţiei sale dintr-o altă căsătorie. Faptele au început când copila avea nouă ani.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii cercetează un bărbat reţinut pentru viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului. 

„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că: în intervalul 2019 - mai 2023, profitând de imposibilitatea victimei minore de a-şi exprima voinţa (dată fiind vârsta – 9 ani la acea dată, şi relaţiile asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii), inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, în prezent în vârstă de 13 ani, fiica soţiei sale dintr-o altă căsătorie, atât în locuinţa comună de pe raza municipiul Aiud, judeţul Alba (până în martie 2020), cât şi în locuinţa comună din Ocna Mureş, judeţul Alba (ulterior lunii martie 2020), sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, atât prin comiterea unor acte de natură sexuală, cât şi acte de penetrare vaginală, toate acestea în scopul obţinerii unor satisfacţii de ordin sexual”, se arată în comunicat, potrivit News.ro.

Anchetatorii au precizat că, în urmă cu două luni, bărbatul a lovit-o pe fată, de mai multe ori, cu un telefon mobil în zona capului. 

De asemenea, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au afirmat că victima s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. 

„În intervalul 2019 - mai 2023, inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, fiica soţiei sale, în prezent în vârstă de 13 ani, sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, profitând de starea victimei care, dată fiind vârsta şi dependenţa faţă de agresor – în raport cu care stabilise relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii, s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acţiuni care, având în vedere caracterul de continuitate, au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi morală a minorei în ceea ce priveşte percepţia acesteia asupra comportamentului sexual normal şi vieţii afective în general, suferind un puternic abuz sexual, emoţional şi fizic, timp de mai mulţi ani, în propria familie”, a subliniat sursa citată.

Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62388598
„A avut pistol la el”. Un bărbat din Arad și-a prins iubita că îl înșală, apoi l-a împușcat și înjunghiat pe amantul acesteia

O criză șocantă de gelozie s-a încheiat în cătușe pentru un bărbat din Arad! Individul și-a surprins iubita cu altcineva în parcarea unui supermarket și l-a împușcat pe rival, iar pe femeie a lovit-o cu brutalitate.

62340472
O femeie de 32 de ani întinsă pe carosabil a fost spulberată de o mașină care a trecut peste ea, în Tulcea

Un accident rutier s-a produs, joi dimineaţă, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, primele date de la faţa locului arătând că un autoturism a trecut peste o femeie în vârstă de 32 de ani, care se afla întinsă pe carosabil.

62388349
Caz șocant. O fetiță din India s-a născut cu 26 de degete. Ce spun părinții

O fetiță s-a născut în India cu 26 de degete la mâini și la picioare. Ea este considerată „divină” de către familia ei, care crede că este reîncarnarea unei zeițe hinduse.

 

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.