Un bărbat a fost prins în flagrant de către poliţişti bucureșteni, în timp ce încerca să fure telefonul unei femei

62389256
Getty

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au prins, pe 27 ianuarie, în flagrant un bărbat de 42 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, în Sectorul 3.

El a sustras telefonul mobil din buzunarul hainei unei femei în vârstă de 69 de ani, în timp ce urcau într-un mijloc de transport în comun, pe o stradă din Sectorul 3. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„La data menţionată, în jurul orei 15.00, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat imediat după ce acesta, profitând de neatenţia unei femei în vârstă de 69 de ani, i-a sustras un telefon mobil din buzunarei hainei, în timp ce urcau într-un mijloc de transport în comun, pe o stradă din Sectorul 3. Cel în cauză a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 42 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Atât bănuitul de 42 de ani, cât şi femeia în vârstă de 69 de ani, au fost conduşi la sediul Brigăzii de Poliţie pentri Transportul Public, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile, mai indică sursa citată.

Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Poliţia Capitalei mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recomandările Poliţiei Capitalei:

„- când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;

- evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;

- dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;

- poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul;

- dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;

- când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;

- nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;

- nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;

- dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, preferabil de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;

- dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;

- dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere”.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62422770
Emil Boc anunță că va construi un cimitir pentru animale de companie în Cluj. „Fac parte din viața noastră. Să le prețuim”

Primarul Clujului, Emil Boc, anunţă, că în 2024 municipalitatea va începe construirea unui cimitir pentru animale de companie.

62387082
Incendiu la o locuință din Vaslui. O persoană a murit, alte două sunt în stare gravă

O persoană a decedat şi alte două sunt în stare gravă în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă, la o locuinţă din localitatea Mireni din comuna Coroieşti.

62422759
O fată de 12 ani a fost agresată de alte două, în vârstă de 13 ani. Incidentul a avut loc pe o stradă din Caraş-Severin

O fată în vârstă de 12 ani a fost agresată de alte două, în vârstă de 13 ani, iar evenimentul a avut loc pe o stradă din judeţul Caraş-Severin. Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.