Un băiat de 17 ani din Târgu Neamț a provocat un accident, după ce s-a urcat beat la volan. O persoană a fost rănită

62215186

Un minor în vârstă de 17 ani din oraşul Târgu Neamţ a provocat, duminică, un accident rutier după ce s-a urcat beat la volan.

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu, a declarat că, în urma accidentului, un tânăr de 21 ani, pasager şi proprietar al autoturismului a fost rănit.

"Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce şoferul unui autoturism se deplasa pe Strada Vaduri, pe un sector de drum în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând într-un şanţ betonat. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui tânăr, de 21 de ani, din Petricani, pasager în autoturism. Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

În urma investigaţiilor, poliţiştii rutieri au reuşit identificarea şi depistarea şoferului, în localitatea Bălţăteşti - un băiat în vârstă de 17 de ani din oraşul Târgu-Neamţ.

"Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de poliţişti au relevat faptul că tânărul de 21 de ani i-ar fi încredinţat autoturismul minorului pentru a-l conduce", a adăugat subcomisarul Ramona Ciofu.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Coronavirus România 26 decembrie 2021. 349 cazuri noi de Covid-19. Mai multe județe înregistrează creșteri

Coronavirus România, 26 decembrie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, în ultimele 24 de ore, s-au confirmat 349 noi cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

Un drum județean din Mureș a fost inundat, iar în Caraș-Severin a fost depășită cota de inundație

Hidrologii au emis avertizare hidrologică pentru Bistra, iar autorităţile din mai multe judeţe sunt în alertă.

Cod roşu de inundaţii pentru râul Bistra și Arieș, în judeţele Caraş-Severin și Alba

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râul Bistra (afluent al râului Timiş), în judeţul Caraş-Severin, valabilă până duminică, la ora 12:00, scrie Agerpres. 

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.