Trei români din Suceava, cercetați pentru trafic de migranți după ce în mașina lor au fost găsiți șase ucraineni

×
Publicitate

Trei cetățeni români din Rădăuți, județul Suceava, sunt cercetați pentru trafic de migranți după ce în mașina lor au fost descoperiți șase ucraineni, intrați ilegal în România.

Cum în țara vecină este decretată legea marțială de când a început războiul, cei 6 bărbați ar fi fost întorși din drum la frontiera lor. Odată ajunși la noi, ucrainenii au cerut azil.

În funcție de ce vor declara oficial ucrainenii, românii ar putea face închisoare sau ar putea scăpa nepedepsiți. Din ce spun anchetatorii, autoturismul în care se aflau cei șase ucraineni fusese condus de un român.

La un moment dat, în apropiere de Rădăuți, șoferul a ajuns la un filtru de poliție, dar a accelerat în loc să oprească. Polițiștii au plecat în urmărirea mașinii și au descoperit-o abandonată la intrarea în Suceava.

În mașină erau doar cei șase bărbați ucraineni care intraseră ilegal în țara noastră. Imediat, au cerut o formă de protecție statului român și au depus cerere de azil.

Polițiștii au reușit apoi să dea de urma șoferului român, dar și a altor doi complici care i-au ajutat pe ucraineni. Toți trei sunt cercetați acum pentru trafic de migranți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62220931
O profesoară din Bârlad, filmată în timp ce pierde 7.000 de lei la păcănele
O profesoară care preda biologie la două școli din municipiul Bârlad, a ajuns celebră pe rețelele de socializare. Femeia a fost filmată în timp ce juca la păcănele, înjura și cerea ajutor divinității pentru a câștiga, relatează Ziare.com.
62248327
A murit deputatul AUR Lucian Feodorov, decanul de vârstă al Camerei Deputaţilor
Deputatul AUR Lucian Feodorov a murit, a anunţat copreşedintele AUR George Simion. Acesta era decanul de vârstă al Camerei Deputaţilor şi a fost ales deputat în circumscriptia electorală nr.7 Botoşani.
62248325
România, acoperită de un nor de praf roșiatic. Șoferii au luat cu asalt spălătoriile
Un nor de praf saharian a fost purtat de vânt din vestul Europei spre ţara noastră. De la primele orele ale dimineții, în Timișoara şoferii au avut de lucru cu parbrizele.