Tragedie la Câmpina. Doi medici, soț și soție, au murit de COVID în același salon al spitalului unde au lucrat

×
Publicitate

Poveste cu final trist la Câmpina, unde doi medici, soţ şi soţie, au fost răpuşi de noul virus. Erau pensionari, însă ea continua să lucreze la spitalul din localitate, devenit acum unitate suport COVID.

A fost prima care s-a infectat şi de la ea s-a îmbolnăvit şi soțul. S-au stins pe rând, în spitalul pe care l-au slujit o viaţă întreagă.


Alexandrina şi Octavian Ionete
au fost radiologi la spitalul din Câmpina. Bărbatul în vârstă de 67 de ani nu mai profesa, însă ea a refuzat să se odihnească. Cel mai probabil, a luat virusul din spital.

Călin Tiu, managerul spitalului municipal Câmpina, povestește că medicii pensionari veneau oricând să ajute, la orice oră, atunci când era nevoie de ei, chiar și de sărbători.

Timp de două săptămâni, cei doi soţi au împărţit acelaşi salon şi au fost îngrijiţi de colegi. Pe 13 decembrie, bărbatul s-a stins, iar aseară, după o lună de luptă cu boala, s-a dus şi Alexandrina Ionete.

Colegii sunt înmărmuriţi de durere şi neputinţă. Iar acasă la cei doi medici e jale: fiii lor, nepotul şi nora însărcinată au trecut prin boală şi trebuie să reziste acum în faţa unei pierderi uriaşe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Municipiul Slobozia va ieși din carantină începând cu data de 18 decembrie

Municipiul Slobozia va ieşi din carantină începând cu data de 18 decembrie, a anunţat, joi, Instituţia Prefectului Ialomiţa.

Un polițist din Maramureș a murit după ce a intrat cu mașina într-o căruță nesemnalizată

Sfârşit cumplit pentru un poliţist din Maramureş! Ofiţerul de 45 de ani a murit după ce a intrat în plin într-o căruţă nesemnalizată, care circula din sens opus, pe DN18, în localitatea Berbești.

Curtea Supremă sesizează CCR asupra modificărilor la legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Recomandări
De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Sondaj în PSD înaintea votului pentru Guvernul Mureșan. Întrebarea lansată de Claudiu Manda

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a lansat pe reţelele de spcializare un sondaj online cu întrebarea dacă PD ar trebui sau nu să voteze guvernul Siegfried Mureşan. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.