Tot mai mulți șoferi primesc amenzi după ce noile radare inteligente au intrat în funcțiune. Unii au fost prinși cu minciuna

×
Publicitate

Tot mai mulți șoferi primesc amenzi după ce au fost puse în funcțiune noile radare inteligente. Unii s-au ales și cu dosare penale pentru fals în declarații, după ce au susținut că la volan se afla altă persoană.  

Sistemul E-SIGUR e operațional la nivelul întregii țări, iar radarele sunt amplasate în zonele de risc.

La Cluj, polițiștii au făcut o demonstrație și au explicat cum funcționează noile radare. Acum, șoferii vitezomani pot fi sancționați pe baza imaginilor înregistrate de camerele mobile, fără să mai fie opriți în trafic.

Ionuț Andrei Petruța, șef serviciul rutier Cluj: „Presupune montarea unui aparat radar pe un trepied care va filma în mod automat, adică va detecta toate încălcările vitezei legale pe sectorul de drum unde este amplasat. La finalizarea programului de muncă, polițistul care l-a folosit va încărca datele într-un server al Poliției Române.”

Zonele de risc și vizibilitatea radarelor

Sistemul modern de supraveghere a traficului e amplasat în zone cu risc crescut de accidente. Șoferii îl pot observa în afara părții carosabile, alături de un echipaj de poliție.

Șofer: „Trebuie avut grijă. Să nu o calci prin oraș decât în limita legală."

Reporter: „Sunt bune?”

Șofer: „La câte accidente sunt, da. E greu cu 50 să circuli, dar asta este.”

Au fost cazuri în care, la solicitarea Poliției, proprietarul mașinii a comunicat că la volan se afla o altă persoană. Însă înregistrarea video l-a dat de gol și s-a ales cu dosar penal pentru fals în declarații.

Peste 20 de șoferi au fost amendați în județul Cluj, în baza noului sistem.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62529018
Bărbatul care și-a atacat prietenii cu un cuțit într-un apartament din Arad pierduse toți banii la jocuri de noroc
Un recidivist care a petrecut mulți ani după gratii și-a atacat doi prietenii cu un cuțit, pentru a le fura banii câștigați în străinătate.
62529013
Accident grav între un autoturism și un autobuz alimentat cu gaz comprimat, în Sibiu. Ambele vehicule au luat foc
Accident deosebit de grav marți noapte, la ieșirea din municipiul Sibiu, spre localitatea Cristian. Un autoturism a intrat pe contrasens și s-a izbit un autobuz alimentat cu gaz comprimat. Ambele vehicule au luat foc.
62528931
VIDEO. Cazinoul din Constanța, tur virtual în interiorul superb renovat al clădirii de patrimoniu
Cazinoul din Constanța este pregătit pentru a intra în circuitul turistic. După o jumătate de deceniu în care s-au făcut ample lucrări de restaurare, clădirea simbol de la malul mării va fi inaugurată pe 21 mai, de ziua Sfinților Constantin si Elena.