Un tânăr a ajuns la Spitalul Județean din Galați cu o infecție severă. După ce a fost operat s-a supărat pe medici

×
Publicitate

Încrederea oarbă în inteligența artificială face tot mai mulți pacienți să pună la îndoială competențele medicilor.

Unii vin cu diagnosticul de acasă și acceptă cu greu sfaturile specialiștilor. Alții ajung să se certe cu doctorii, pentru că nu urmează întocmai pașii indicați de AI. Însă medicii atrag atenția: astfel de aplicații nu pot înlocui un consult.

Un tânăr de 30 de ani a ajuns la Spitalul Județean din Galați cu o infecție severă. Abia se mai ținea pe picioare, iar medicii au decis că este nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă, ca să-i salveze viața. Doctorii au convins cu greu pacientul că operația era singura soluție.

Autodiagnosticare cu ajutorul AI

Dr. Constantin Truș, medic chirurg: „Practic s-a cam autodiagnosticat folosind ChatGPT-ul. A colectat din mediul online tot felul de informații legate de afecțiunea respectivă, cum ar fi tipul de intervenție, îngrijirile postoperatorii, durata intervenției.”

Nici după operație, lucrurile nu s-au liniștit.

Dr. Constantin Truș, medic chirurg: „Cât a durat intervenția? I-am răspuns că 20 de minute și a sărit ca ars, supărat că chatul îi spunea că trebuie să dureze aproximativ o oră. Ce-am făcut? Înseamnă că nu l-am operat cum trebuie?"

Medicii de la Secția de Primiri Urgențe din Constanța spun că au parte aproape zilnic de probleme asemănătoare. Un pacient de 48 de ani, de exemplu, a venit la spital deja cu diagnosticul pus de inteligența artificială.

Dr. Salim Camer, șef UPU Spitalul Județean Constanța: „Bănuia că face un accident vascular. Imaginați-vă cât de greu ne-a fost ca să-l convingem pe omul acela că nu are AVC. Efectiv a fost convins că diagnosticul a fost unul greșit.”

Și medicii de familie se confruntă cu fenomenul periculos.

Dr. Valentin Boldea, medic de familie: „Vin cu diagnostice puse și chiar scheme de tratament generate de inteligența artificială.”

Nicolae Manea, președintele Federației Sanitas Constanța: „Menirea profesioniștilor din sănătate este să salveze vieți și să trateze boli, nicidecum să se ia la întrecere cu inteligența artificială.”

Pacienții folosesc AI în scop medical

Chiar dacă aplicațiile de AI avertizează că răspunsurile nu trebuie să înlocuiască mersul la doctor, mulți oameni recunosc că le folosesc în scopuri medicale.

Pacientă: „Am folosit ChatGPT și am întrebat despre efectele medicamentelor, cum acționează, ce contraindicații au.”

Pacientă: „Am vrut să mă mai documentez de pe internet, dar am văzut că unele lucruri sunt... nu ce este în realitate.”

Realitatea e confirmată de studii, care arată că 30% dintre pacienți au folosit aplicații de sănătate asistate de inteligența artificială.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Încă o zi liberă, de data asta numai pentru părinți. Proiect de lege adoptat de Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, drept zi liberă pentru părinți.

CTP i-a făcut bilanțul lui Nicușor Dan, la 200 de zile de mandat: Hlizindu-se adesea, induce națiunii o stare de veselie

200 de zile de mandat ale președintelui Nicușor Dan au fost contabilizate de Cristian Tudor Popescu. Gazetarul a făcut o analiză în puncte, cu bune și rele.

Senatul respinge obiecțiile președintelui Nicușor Dan. Legea anti-xenofobie, fascism și legionarism mai are un hop

Plenul Senatului a respins luni, cu 75 de voturi „pentru”, 34 „împotrivă” și patru abțineri, obiecțiile formulate de președintele Nicușor Dan la legea de combatere a xenofobiei, fascismului și legionarismului.

Recomandări
Siegfried Mureșan, declarații comune cu PNL, USR și UDMR: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, proeuropean”

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a anunţat, vineri, că începe redactarea programului de guvernare, împreună cu PNL, USR şi UDMR.

Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.