TIR căzut pe calea ferată, în judeţul Hunedoara. Ce se întâmplă cu pasagerii

62015060
Hunedoara liberă

Traficul feroviar în judeţul Hunedoara este blocat miercuri dimineaţa între staţiile Dobra şi Holdea, după ce un TIR a ajuns pe calea ferată şi a blocat circulaţia trenurilor pe tronsonul Ilia - Lugoj, informează CFR SA

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administratorul reţelei feroviare naţionale, informează că traficul feroviar în judeţul Hunedoara este blocat la această oră între staţiile Dobra şi Holdea, după ce şoferul unui autotren, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit carosabilul şi a ajuns pe linia de cale ferată, blocând circulaţia trenurilor pe tronsonul Ilia - Lugoj", precizează CFR SA.

FOTO: Hunedoara Liberă

Până la finalizarea intervenţiilor de retragere a tirului din zona de siguranţă feroviară, operaţiuni desfăşurate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), trenul IR 1818, care circulă în relaţia Timişoara Nord - Târgu Mureş Sud, staţionează în gara Marginea, până la redeschiderea liniei. Călătorii au fost preluaţi la ora 12.00 cu un autobuz până în staţia Ilia, de unde îşi vor continua călătoria cu alte trenuri care circulă pe acelaşi traseu.

Trenul IR 1837, care circulă în relaţia Iaşi - Timişoara Nord, a fost redirecţionat pe ruta ocolitoare Ilia - Ram - Glogovăţ - Timişoara Nord.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de producerea acestui eveniment rutier şi îi asigură că personalul feroviar aflat la faţa locului va acorda tot sprijinul necesar reprezentanţilor ISU pe parcursul operaţiunilor de ridicare şi retragere a tirului de pe calea ferată, astfel încât circulaţia trenurilor pe ruta directă Ilia - Lugoj să fie reluată în condiţii de siguranţă", se arată în comunicatul citat.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61943457
Şcolile din România unde nu se vor face cursuri joi şi vineri, din cauza ninsorii
Cursurile în sistemul de învățământ din Municipiul Baia Mare se suspendă, a anunţat primarul Cătălin Cherecheş.
62014992
Măsura inedită luată pentru șoferii care fac drifturi: "Ne enervam mereu"
Cine nu a visat vreodată să şofeze ca un veritabil erou de acţiune, dar fără să fie cu polițișii pe urme?! 18 şoferi au făcut drifturi într-o întrecere legală pe zăpadă, în parcarea unui resort de schi din staţiunea Păltiniş.
61941592
Accident grav pe Valea Oltului. 2 TIR-uri şi 2 maşini s-au ciocnit, trafic blocat total
Două persoane rănite într-un accident pe Valea Oltului, în care au fost implicate două maşini şi două TIR-uri.