Tatuajele pe față și gât nu vor mai fi acceptate în Poliție. Vor fi restricții și pentru tatuajele care nu sunt la vedere

62462507
News.ro

Guvernul a modificat, vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Statutul poliţistului, astfel că persoana care participă la un concurs pentru ocuparea unor funcţii de execuţie nu trebuie să aibă tatuaje pe faţă şi/sau gât.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, actul normativ reconsideră soluţia privind tatuajele, astfel încât "persoana care participă la un concurs pentru ocuparea unor funcţii de execuţie vacante prin încadrare directă/reîncadrare/transfer nu trebuie să aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului, iar tatuajele ori elementele ornamentale prezente pe corpul candidatului să nu reprezinte sau să nu semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotaţii politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe".

Actul normativ aprobat de Guvern consolidează cadrul normativ pentru protecţia juridică a poliţiştilor, punându-l, totodată, în acord cu deciziile recente ale Curţii Constituţionale a României prin care a fost constatată neconstituţionalitatea unor dispoziţii din cuprinsul Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Astfel, ordonanţa de urgenţă stabileşte nivelul legislaţiei primare, conţinutul juridic şi limitele dreptului în virtutea căruia se decontează cheltuielile de asistenţă juridică în cazul poliţistului împotriva căruia se desfăşoară un proces penal şi/sau civil pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau care are sau a avut, într-un proces penal, calitatea de persoană vătămată printr-o faptă de ultraj.

De asemenea, este reglementată modalitatea de acordare a gradelor profesionale absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în funcţie de vechimea în structurile MAI.

Alte modificări şi completări aduse Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului vizează: instituirea posibilităţii aplicării măsurii "atenţionării" ca măsură administrativă cu rol preventiv, stabilirea unor dispoziţii cu privire la răspunderea materială a poliţistului, stabilirea modalităţii şi a criteriilor în baza cărora se realizează repartizarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne,.

Prin actul normativ adoptat de Guvern se reevaluează masterul profesional, acesta fiind destinat, la forma de învăţământ cu frecvenţă, persoanelor care nu au absolvit anterior un program/curs de formare iniţială a personalului Ministerului Afacerilor Interne, iar la cea cu frecvenţă redusă agenţilor de poliţie absolvenţi de studii superioare, care îndeplinesc anumite condiţii.

O altă reglementare se referă la reducerea termenului privind interdicţia de modificare a raporturilor de serviciu de la 5 la de 3 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Dispar urșii cerșetori de pe Transfăgărășan. Măsura luată de autorități: „Nu mai putem continua în acest mod”

Urşii care stau pe marginea Transfăgărăşanului vor fi relocaţi în Sanctuarul de la Zărneşti, judeţul Braşov, anunţă, vineri, Prefectura Argeş, după o şedinţă la care a participat şi ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Un român care şi-a pierdut cartea de identitate, depistat la PTF Giurgiu cu document fals. Unde voia să meargă

Un cetăţean român în vârstă de 41 de ani este cercetat pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale după ce a încercat să iasă ilegal din România.

Un brancardier a fost prins când fura dintr-un spital din Arad medicamente şi materiale medicale. A fost deschisă o anchetă

Un brancardier angajat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a fost prins când fura din spital medicamente şi materiale medicale, el fiind suspectat că a sustras produse de la locul de muncă în mod repetat.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.