Tatăl campioanei olimpice Camelia Potec, grav rănit într-un accident rutier

61914437

Tatăl campioanei olimpice Camelia Potec, Grigore Potec, a fost grav rănit, luni, după ce în faţa maşinii pe care o conducea a ajuns brusc un cal, iar bărbatul nu a putut evita impactul.

Accidentul s-a produs pe DN 1 B Buzău-Ploieşti, în dreptul localităţii buzoiene Lipia.

Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, se afla la volanul unui autoturism Chrysler şi rula din direcţia Ploieşti către Buzău, iar la un moment dat a ajuns pe şosea un cal lăsat nesupravegheat. Şoferul nu a putut evita impactul şi a lovit puternic calul, care a murit pe loc, cadavrul animalului zăcând la marginea şoselei ore întregi.

În urma impactului, bărbatul a fost grav rănit şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău, unde a fost stabilizat de medicii de la Terapie Intensivă, după care a fost transferat la un spital în Bucureşti.

În urma accidentului, Grigore Potec a suferit un traumatism cranio- cerebral, un traumatism toracic şi o fractură de humerus.

Grigore Potec este tatăl campioanei olimpice de înot Camelia Potec. În trecut, el a fost consilier local municipal la Brăila, iar în prezent este director al Tehnonav Brăila.

camelia potec

 

Dacă ați fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o știre puteţi lua legătura cu noi și prin e-mail la [email protected] sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteți contacta și telefonic la 021.9454 sau ne puteți trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0744 878 878 .

Vă rugăm să precizați numele și locul din care le transmiteți. Atenţie însă, numărul este strict pentru mesaje, nu şi pentru apeluri telefonice.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61914424
Proiectele de 4 milioane de euro propuse de bucureșteni: Wi-Fi în RATB și prize la mesele din oraș
Locuitorii Capitalei au fost invitaţi să vină cu idei care ar schimba faţă Bucureştiului.
61914385
Cine este milionarul care a intrat cu Ferrari-ul într-un stâlp, în Capitală
Un accident în care a fost implicată o maşină de lux a avut loc pe bulevardul Aviatorilor din Capitală duminică.
61264716
Turist belgian, salvat după ce stat 3 zile izolat pe munte, în viscol
Un turist din Belgia a fost salvat din masivul Piatra Craiului, după o operaţiune dificilă din cauza vremii, fiind transportat la Spitalul Zărneşti. Bărbatul a stat izolat trei zile, informează news.ro.