Stânele din munții Căpățânii au fost modernizate. Ciobanii au primit gratuit panouri solare

×
Publicitate

Stânele din munții Căpățânii, județul Vâlcea, au primit zilele acestea un ajutor nesperat. Toate au fost dotate cu panouri solare, așa că ciobanii au acum o sursă constantă de energie electrică, după ce toată viața au muncit la lumina lumânării.

În comuna Vaideeni, din apropiere de Horezu, mai sunt funcționale 13 stâne. Vara aceasta, ciobanii s-au trezit cu echipe de muncitori care au venit să le monteze gratuit panouri fotovoltaice, costurile fiind acoperite de donații.

Cioban: Tehnologia ne ajută

Ion Crăiunescu, cioban: „Ne sculăm dimineața la cinci și chiar ne trebuia, aveam nevoie. Tehnologia ne ajută. Aveam lumânări, felinare, lămpi, de acolo am plecat”.

Veronica Mutu, localnică: „Trebuia să ne culcăm când se întuneca, dar ne-am luat un panou mai mic și mai aveam și noi ceva lumină, dar acum e mult mai bine”.

Cu două panouri montate la fiecare stână este asigurat un consum minim de energie electrică.

Ciobanii pot uita de generatoarele electrice și pot folosi mulgătoare automate fără să ducă grija costurilor cu energia consumată.

Anișoara Hiriza, localnică: „Acum am înțeles că se pun două panouri mai mari, care luminează mai mult. Ne sunt de folos, bineînțeles”.

Ion Mutu, proprietar stână: „Ne ajută foarte mult pentru că o să mulgă la curent, pentru încărcarea telefonului, pentru curent în stână și pe afară să fie lumină noaptea”.

Primăria Vaideeni nu a găsit fonduri europene nerambursabile disponibile pentru a şi moderniza stânele.

Daniel Băluțache primar comuna Vaideeni: „De-a lungul timpului au fost mai multe proiecte care au început, dar la un moment dat s-au întrerupt. Interesul nostru e să dezvoltăm aceste stâne, să dezvoltăm și partea de turism”.

Dumitru Chisăliță, inițiator proiect: „Am ales munții Căpățânii pentru că, din analiza noastră, e singurul masiv în care stânele sunt încă populate de către oameni”.

În paralel, finanțatorii proiectului au asigurat fondurile și pentru amenajarea a 60 de kilometri de drumuri care fac legătura între stâne, tot pentru ca munca ciobanilor să fie mai ușoară.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62276279
Zeci de lăzi de bere s-au împrăștiat pe DN 65. Șoferul nu asigurase marfa

Zeci de lăzi cu bere s-au împrăștiat, miercuri seară, pe Drumul Național 65, în comuna Colonești, din județul Olt, după ce şoferul unui camion nu a asigurat marfa corespunzător.

62276277
Mitropolia Moldovei, dotată cu un defribilator de zece mii de euro. Angajații sunt instruiți să intervină în caz de urgență

Mitropolia Moldovei și Bucovinei are acum propriul echipaj de prim ajutor. Zece angajaţi, paznici și personal monahal, au învățat cum să intervină în cazul unei urgențe medicale până la sosirea ambulanței.  

62276282
Accident grav în Iași, cu nouă răniți. Momentul a fost filmat. VIDEO

Un accident cu victime multiple a avut loc, joi dimineață, pe DN 28, în localitatea Leţcani, judeţul Iaşi. O camionetă şi un microbuz s-au ciocnit.  

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.