Șoferul unui BMW a virat brusc la vederea unor polițiști din Timișoara. Când l-au oprit, au făcut o descoperire neașteptată

62484331

Șoferul unui BMW a trezit suspiciunea unor polițiști locali din Timișoara, după ce a virat brusc la vederea mașinii de patrulă. Când l-au oprit, agenții au făcut o descoperire neașteptată.

La volan se afla un tânăr din Gorj. Bănuind că este ceva suspect, polițiștii locali au căutat numărul de înmatriculare în baza de date. Astfel, au aflat că numerele erau expirate și au aparținut unui alt autoturism de aceeași culoare, dar marca Audi, scrie opiniatimisoarei.ro.

„Polițiștii locali, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14, în zona Calea Buziașului, au observat un autoturism marca BMW, al cărui conducător auto, la apariția polițiștilor locali, a virat brusc pe Str. Recoltei dinspre sensul giratoriu de pe Str. Matei Millo”, au precizat reprezentanții Poliției Locale într-un comunicat.

În scurt timp, l-au oprit în zonă pe șofer, un bărbat de 30 de ani, cu domiciliul în Târgu Jiu.

Polițiștii locali au solicitat un echipaj al Biroului Rutier, iar tânărul a fost condus la sediul IPJ Timiș în vederea continuării cercetărilor. Este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

„Bănuind ca este ceva suspect, polițiștii locali au trecut la identificarea autoturismului după numărul de înmatriculare. Astfel, s-a constatat că numerele erau expirate și aparținuseră unui alt autoturism de aceeași culoare, dar marca Audi. Imediat l-au identificat în zonă pe conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani, cu domiciliul în Târgu Jiu. La fața locului a fost solicitat un echipaj al Biroului Rutier, tânărul fiind ulterior condus la sediul IPJ Timis în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat”, au mai transmis aceștia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62484319
Jaf într-un magazin de cosmetice din Dolj. Un adolescent și trei femei i-au ameninţat pe angajaţi și au furat produse

Trei femei şi un adolescent de 16 ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Dolj după ce, la mijlocul lunii iulie, i-au ameninţat pe angajaţii unui magazin şi pe agentul de pază ca să fure mai multe produse cosmetice.

62438778
Grupare specializată în trafic de migranţi, destructurată la Timişoara. Sume uriașe plătite pentru a trece granița

O grupare specializată în trafic de migranţi, formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi, a fost destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara.

62484308
Avertisment. Riscul uriaș la care sunt supuși oamenii din Galați după inundațiile care au înghițit localități întregi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a dat publicităţii un ghid privind comportamentul populaţiei în zonele cu risc, în contextul inundaţiilor din ultima perioadă.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.