Situație revoltătoare la Oradea. Autospecială care transporta un pacient bolnav, oprită pentru ca asistenta să culeagă flori

×
Publicitate

Situație revoltătoare la Oradea, unde o asistentă a Serviciului Județean de Ambulanță a fost filmată în timp ce a oprit autospeciala în care se afla un pacient și a coborât să culeagă flori de soc de pe marginea drumului.  

Mai mult, bolnavul a fost lăsat să aștepte în vehicul în timp ce îi era administrată o perfuzie.

Conducerea SAJ a declanșat o anchetă disciplinară, pe care nu o poate finaliza pentru că femeia și-a luat concediu medical.

În timp ce ambulanța este oprită pe marginea drumului, asistenta culege liniștită flori de soc. În tot acest timp, în autospecială aștepta să fie transportat la spital pacientul căruia i se administra un tratament în perfuzie.

Liciniu Venter, director Ambulanța Bihor: „O reacție de dezaprobare totală a ceea ce s-a întâmplat. Pentru că degeaba lucrează colegii mei zi și noapte, cu profesionalism și dăruire, dacă o colegă de-a noastră, printr-un act necugetat, ne-a stricat toată imaginea. Pacientul nu se lasă nesupravegheat, mai ales că este un pacient la care tu i-ai pus un medicament pe care vroiai să i-l administrezi. Nu se face așa ceva”.

Anchetă disciplinară

Filmarea care a ajuns direct la conducerea SAJ a fost trimisă de un fost angajat, dat afară pentru că a părăsit locul de muncă în timpul programului.

Asistenta este implicată acum într-o anchetă disciplinară.

Liciniu Venter, director Ambulanța Bihor: „Am și demarat procedura de cercetare disciplinară, numai că dânsa a intrat în concediu de boală. Cercetarea disciplinară este suspendată".

Amublanță oprită pentru cumpărături la magazin

Același bărbat și-a mai surprins un fost coleg, care a oprit ambulanța în care se afla, de asemenea, un pacient, ca să intre la un magazin.

În acest caz, pentru neglijența sa, ambulanțierul a fost pedepsit cu diminuarea salariului cu 10% pe trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62276278
Zelenski acuză Amnesty International că încearcă să „amnistieze statul terorist Rusia”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, joi seară, Amnesty International că încearcă „să amnistieze statul terorist” Rusia, după ce ONG-ul a acuzat Kievul că pune în pericol civilii în contextul războiului cu Moscova.    
62276527
Noul sistem de parcare din București. Riveranii vor plăti 150 de lei/lună pentru a rezerva un loc
Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu (PNL), a explicat, joi seară, care este noul sistem de parcare pentru Bucureşti şi care sunt tarifele pe care şoferii vor fi nevoiţi să le plătească pentru a parca maşina în siguranţă.
62276524
CFR Cluj - Şahtior Soligorsk, scor 0-0, în prima manşă a turului trei preliminar din Conference League
Campioana României, CFR Cluj, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, joi, în Turcia, în compania echipei belaruse Şahtior Soligorsk, în prima manşă a turului trei preliminar din Conference League.