Sindicaliștii negociază cu autoritățile, dar greva generală din învățământ continuă. Mediile ar putea rămâne neîncheiate

×
Publicitate

Sindicaliștii din Educație i-au invitat miercuri după-amiază pe guvernanți la noi discuții pe tema revendicărilor. Însă, greva generală continuă.  

Marți, liderii de sindicat au amenințat cu un miting de amploare în București, însă nu au luat încă o decizie finală.

Liderii sindicaliștilor din educație din toată țara s-au adunat la sediul federației din București pentru a discuta despre grevă. La discuții, începând cu ora 17, au fost invitați și ministrul Educației, ministrul Muncii, ministrul de Finanțe, prim-ministrul și Marcel Ciolacu.

Între timp, greva generală continuă și rămâne de văzut dacă mitingul anunțat joi în Capitală rămâne în picioare. Între timp, la Iași, dascălii au ieșit pe stradă în semn de protest.

După discuțiile de marți cu premierul, liderii sindicali au anunțat că greva s-ar putea întinde și pe câteva săptămâni. Iar mediile vor rămâne neîncheiate, dacă guvernul nu găsește soluții.

”Venim ca să învățăm, doar nu facem altceva”

Premierul spune însă că cererile sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de față.

Interesul elevilor, pus mai presus de cel propriu. În plină grevă generală, sunt școli în care nici dascălii și nici elevii, mai ales din anii terminali, nu au stat miercuri acasă.

Elev :”Venim ca să învățăm, doar nu facem altceva”.

Ar fi putut fi la o sesiune de shopping la mall sau pe teren, la un meci de fotbal și totuși, buchisesc la polinoame, vectori și integrale. La un liceu din Capitală, cel puțin pentru clasele a opta și a douăsprezecea, profesorii au mers pe următoarea idee: la timp sau cu câteva zile sau săptămâni întârziere, cu sau fără grevă, examenele vin. Și și-au chemat elevii la școală.

Marți, după două ore de discuții cu șeful guvernului, sindicaliștii au ieșit și mai îndârjiți.

Profesorii care sunt în grevă nu sunt plătiți

Simona Hăncescu: ”Nu am avansat, atât că guvernul a promis că face niște calcule, dar nu știm nimic concret”.

Marius Nistor, președinte sindicat Spiru Haret: ”Greva continuă. Circulă această informație, cum că joi va fi un miting. Da, este corect. este posibil. Ne pregătim și pentru organizarea unui astfel de protest joi”.

Oricum, întâlnirea cu sindicaliștii a fost catalogată drept informală.

Iulian Cristache, reprezentant părinți: ”Dacă vorbim de o grevă pe o perioadă de 2-3 săptămâni, cu siguranță va trebui să ne gândim la recuperări. Profesorii care sunt în grevă nu sunt plătiți, până când își reiau activitatea”.

Pentru clasele a opta, primele care intră în sesiunea examenelor naționale, predarea s-a încheiat, conform programei, încă de acum trei săptămâni.

Majoritatea au predat și manualele și ar fi început sesiunea de recapitulări, absolut necesară înainte de tumultul primelor probe. Pentru mitingul de joi, unii dascali au și susținerea părinților.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62350573
O ploaie torențială a transformat Cluj-Napoca în ”mica Veneție”. Oamenii au rămas blocați în mașini: ”Am scos apa cu paharul”

O ploaie torențială, pornită miercuri după amiază, a dat complet peste cap traficul în Cluj-Napoca. Parcarea unui mall s-a inundat, iar mai mulți oameni au rămas blocați în mașini. Mai multe străzi au fost acoperite și ele de șuvoaie.  

62350557
Un polițist din Galați a încercat să prindă un bărbat fugar, într-un bar, dar totul a luat o întorsătură neașteptată

Intervenție cu peripeții a unui polițist din Galați. Îmbrăcat în civil, ofițerul a încercat să rețină într-un bar un individ de 30 de ani, despre care știa că ar fi dat în urmărire.  

62350555
Un bărbat a murit în condiții suspecte la Psihiatrie, în Botoșani. Ce s-ar fi întâmplat înainte de tragedie

Moartea unui pacient în Botoșani a ajuns în atenția poliției. Un bărbat de 47 de ani s-a stins în timp ce era internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.  

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.