Simona Bucura-Oprescu: „Este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că un milion de pensii vor fi îngheţate”

62444572
Agerpres

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat, marţi, că toate deciziile de majoarare a pensiilor vor fi păstrate şi niciuna dintre acestea nu va fi anulată.

”Este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că un milion de pensii vor fi îngheţate”, a adăugat ea.

”Pentru cei 3,9 milioane de pensionari recalcularea reprezintă o reparare a nedreptăţii care li s-a făcut anterior, când primeau pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi au contribuit la fel. Odată ce s-a înfăptuit dreptatea, ea nu poate fi anulată. Nimeni nu poate interveni pentru a le diminua sumele primite în plus prin care li s-a făcut dreptate. Toate deciziile cu pensiile majorate rămân. Nici una dintre deciziile cu pensii majorate nu va fi anulată”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, marţi, într-o conferinţă de presă.

Ea a anunţat că şi cele 17,5% dintre pensii care nu au fost majorate la recalculare vor creşte prin indexare de la 1 ianuarie.

”Este nedrept că toată dezbaterea din media şi mai ales din mediul politic despre această reformă a pensiilor s-a concentrat pe pensiile care au rămas cu aceeaşi valoare în urma recalculării. S-au concentrat pe cele aproximativ 17,5% dintre pensii care rămân la aceeaşi valoare, dar în proporţie de peste trei sferturi vor creşte şi ele de la 1 ianuarie 2025. Cum vor creşte aceste pensii? Prin aplicarea mecanismului de indexare prevăzut în lege. Constat că cei care atacă această reformă sunt exact cei cărora nu le pasă de cei 3,8 milioane de pensionari care au fost neîndreptăţiţi decenii întregi şi cărora prin noua lege a pensiilor li s-a făcut dreptate”, a explicat ministrul Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a susţinut că aceia care atacă reforma pensiilor sunt adversarii echităţii în sistemul de pensii.

”Cei care atacă reforma sunt adevăraţii adversari ai echităţii în sistemul public de pensii. Sunt adversarii principiului contributivităţii care spune că fiecare pensie trebuie să fie pe măsura muncii şi contribuţiilor plătite.

Cei care atacă reforma susţin perpetuarea inechităţilor şi perpetuarea tratamentului incorect la care au fost supuşi 3,8 milioane de pensionari care au primit pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel. Refuz orice fel de încercare de dezbinare a pensionarilor. Refuz o politică a urii.

Continui să apăr drepturile tuturor pensionarilor din România. Este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că un milion de pensii vor fi îngheţate. Trebuie să ştiţi că mă adresez prin intermediul dumneavoastră celor care transmit această informaţie falsă şi care ştiu că este falsă şi îi dezinformează în mod deliberat pe pensionari”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Ea a adăugat de la 1 ianuarie se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare.

”Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să ştie adevărul. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare.

Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a transmis ministrul Muncii.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62480258
Guvernul, parteneriat cu Asociația Dăruiește Viața, prin spitalul Marie Curie: ”Crearea primului campus medical pediatric”

Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, încheierea unui parteneriat între Spitalul M.S. Curie și Asociația Dăruiește Viața, care a inaugurat, recent, o clădire de spital la Marie Curie, construit cu ajutorul donațiilor.

62480243
Un bărbat care a plecat spre mare băut, cu maşina, le-a mulţumit poliţiştilor că l-au oprit. Adormise de două ori la volan

Un bărbat din Mehedinţi, prins băut în trafic, în noaptea de luni spre marţi, în judeţul Gorj, le-a mulţumit poliţiştilor că l-au oprit, mărturisind că este foarte obosit şi că a adormit de două ori la volan de la plecarea de acasă.

62480235
Poliţistă din Teleorman, cercetată după ce a fost criticată pe Facebook că fuma şi bea suc în timpul serviciului. VIDEO

O tânără poliţistă din judeţul Teleorman este cercetată prealabil de către conducerea Poliţiei judeţene după ce a fost filmată în timp ce fumează în timpul serviciului şi are o sticlă de suc în mână.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.