Semnal de alarmă pentru turiști: Aproape jumătate din zborurile din București au avut întârzieri în ultima săptămână

×
Publicitate

Problemele pe aeroporturile din toată lumea continuă, inclusiv în ţara noastră. La Otopeni de exemplu, aproape 1.000 de aterizări și decolări au avut întârzieri în ultima săptămână mai mari de jumătate de oră și zeci de zboruri au fost anulate.  

La fel ca în multe alte țări europene și la noi sunt probleme la aeroporturi. Sunt foarte multe zboruri care înregistrează întârzieri.

De exemplu, în ultima săptămână au aterizat și decolat în total aproximativ 2.300 de avioane. Dintre aceste, 56 au fost anulate și 957, adică în jur de 40%, au întârziat mai mult de 30 de minute.

Companiile spun că sunt mai multe motive pentru care zborurile întârzie. De la lipsa echipajului, nu sunt suficienți piloți și însoțitori de zbor, la restricții de rută, de exemplu ocoliri din cauze unei furtuni, defecțiuni ale aeronavei sau chiar probleme la aeroport, de exemplu că nu au loc de parcare sau întârzie scara pe care ar trebui să coboare pasagerii.

Citește și Ce interdicții are Mohammad Munaf după ce a fost eliberat din închisoare

Dacă aveți programată o plecare cu avionul înarmați-vă cu răbdare. E bine să aveți o asigurare de călătorie și chiar bani în plus în caz trebuie să cumpărați alte bilete, dacă este anulată cursa.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62270612
Turiști străini, participanți la un raliu în zone protejate din Apuseni, amendați de autorități
Nu mai puțin de 400 de mașini din mai multe țări din Europa se află zilele acestea în țara noastră, într-o excursie de amploare, denumită „Gumbalkan”.  
60595737
Pericol de înec în sudul litoralului. Salvamarii au arborat steagul roșu în mai multe stațiuni
Salvamarii au înroșit fluierele, joi, pe plajele din sudul litoralului. Încă de dimineață a fost arborat steagul roșu pentru că marea a fost agitată și curenții foarte puternici.
62270650
Ons Jabeur, prima finalistă de la Wimbledon 2022
Ons Jabeur s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei. Sportiva a învins-o în trei seturi pe Tatjana Maria, joi, la Wimbledon.