Se dădeau drept polițiști și jefuiau străini. Cum au fost prinși

62104949

Patru bărbaţi care se dădeau drept poliţişti şi jefuiau străini au fost prinşi în flagrant duminică, după ce solicitaseră unui cetăţean italian actele şi banii şi încercau să îi fure o parte din sumă.

Bărbaţii au mai comis astfel de fapte, existând încă patru dosare penale care vizează faptele comise de ei, transmite News.ro.

”În data de 19 ianuarie 2020, poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 1 au prins în flagrant patru bărbaţi, care prin uzurparea de calităţi oficiale au determinat un bărbat, cetăţean italian, să le înmâneze documentele şi banii pe care ii avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deţinută. Au fost imobilizaţi şi conduşi la subunitatea de poliţie pentru audieri”, anunţă Poliţia Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că cei patrubărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 57 de ani, care se dădeau drept poliţişti, în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, ar fi înşelat şi alte persoane, cetăţeni italieni, israelieni şi respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a patru dosare penale.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale al Sectorului 1 cu cei patru bărbaţi în stare de reţinere, pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca luni să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Duel pe zăpadă la Păltiniș: „Super mișto. Ai un flow în brațe, prin vene”

Pasionații de schi și snowboard au fost invitați să se dueleze pe zăpadă la Păltiniș.

Protest cu sute de oameni în Arad: „Scoateți centura! E inadmisibil”

O problemă nerezolvată de mai bine de două decenii a scos, duminică, în stradă zeci de oameni din Arad.

Tânăr căzut în capcana amantului iubitei sale. Ce a pățit când a vrut să se răzbune

Cei trei indivizi din Dâmbovița bănuiţi că l-au bătut și l-au sechestrat pe un tânăr de 22 de ani care a mers acasă la soția unuia dintre ei au fost arestați preventiv.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.