Inspectori ANPC blocați în magazia Spitalului Adjud, după ce managerul le-a cerut să plece

×
Publicitate

Scandal după un control ANPC la Spitalul Adjud, din Vrancea. A fost nevoie de intervenția polițiștilor după ce doi inspectori au rămas blocați în magazia cu alimente a unității medicale. Anchetatorii au deschis un dosar de lipsire de libertate.

O echipă formată dintr-un inspector de la Direcția de Sănătate Publică și un inspector de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului a mers la Spitalul Municipal din Adjud.

Aici, comisarii au găsit în blocul alimentar produse expirate sau neetichetate. În timpul controlului, managerul spitalului ar fi primit informații că inspectorii nu respectă reglementările legale în astfel de situații și ar fi încercat să îi împiedice pe comisari să își facă treaba.

Scandalul a escaladat, iar comisarilor li s-a cerut să părăsească spitalul. Numai că ușa încăperii în care se aflau funcționa cu o cartelă, iar niciuna dintre persoanele prezente nu avea dispozitivul la îndemână. Inspectorii au rămas blocați în magazia de alimente.

Unul dintre ei a sunat la poliție, iar oamenii legii au reușit astfel să aplaneze conflictul.

Inspectorii spun că managerul spitalului le-ar fi cerut să șteargă toate fotografiile pe care le-au făcut în timpul controlului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.

Reacția Spitalului Adjud după scandalul cu inspectorii ANPC:

Spitalul Municipal Adjud dorește să clarifice informațiile apărute recent în spațiul public referitoare la controlul desfășurat de comisarii OPC Vrancea în incinta unității noastre.

1. Respectarea cadrului legal privind verificările
Precizăm că Spitalul Municipal Adjud operează conform reglementărilor legale în vigoare, inclusiv Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2001, care stabilește clar că orice verificare a blocului alimentar al unităților spitalicești trebuie efectuată printr-un ordin comun emis de Ministerul Sănătății și ANPC. Acest ordin nu a fost prezentat de către echipa de control, motiv pentru care am solicitat, în mod respectuos, ca această verificare să nu aibă loc până la clarificarea situației.

2. Presupusa "sechestrare" a comisarilor OPC Vrancea
Respingem categoric orice acuzație privind privarea de libertate sau blocarea ieșirii comisarilor OPC din unitatea noastră. Spitalul Municipal Adjud este dotat cu un sistem de acces automatizat, pe bază de cartelă sau buton de deschidere normală, în interiorul unității, destinate asigurării siguranței pacienților și personalului medical. După solicitarea comisarilor de a părăsi incinta, comisarii s-au deplasat însoțiți de managerul spitalului și de șef serviciu Tehnic către ieșire, unde un inspector a rămas să bea un pahar de apă și celălalt ieșind pe ușă a început să fumeze. După care neașteptând echipajul de poliție chemat de managerul unității au ieșit la poarta spitalului unde au fost opriți și legitimați de către organele de poliție.

3. Respectarea standardelor de igienă și siguranță alimentației
Spitalul Municipal Adjud respectă toate normele de siguranță alimentară și igienă impuse de legislația în vigoare. În baza controalelor periodice realizate de instituțiile abilitate, unitatea noastră nu a fost sancționată pentru nereguli grave privind depozitarea sau calitatea alimentelor. Orice suspiciune privind aspecte care nu respectă standardele va fi analizată intern și soluționată în conformitate cu normele legale.

4. Deschiderea la colaborare cu instituțiile abilitate
Spitalul Municipal Adjud reafirmă angajamentul său față de transparență și respectarea tuturor reglementărilor în vigoare. Suntem deschiși oricărui dialog instituțional desfășurat în cadrul legal adecvat și ne manifestăm disponibilitatea de a colabora cu orice autoritate competentă pentru a asigura cele mai bune condiții pentru pacienții noștri.
Considerăm esențial ca orice verificare să fie realizată cu respectarea strictă a legislației în vigoare și fără a induce panică sau informații eronate în rândul opiniei publice.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Străini veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi acasă. Au fost interziși până la 5 ani în UE

Mai mulţi străini care au venit în România cu vize de muncă, dar ulterior au încercat să părăsească ilegal ţara, au fost expulzaţi de autorităţile din Arad în ultimele zile.

Rețeta de Bala Baiana, bomboanele de sticlă care au devenit virale. Cum se prepară acest desert

Bala Baiana este un desert tradițional brazilian, specific regiunii Bahia. Sunt practic bomboane caramelizate, asemănătoare cu un fondant, preparate din lapte condensat, zahăr și ouă.

Bătrână de 76 de ani, moartă într-un „azil al groazei” ilegal din Voluntari. Patronul, cercetat pentru evaziune fiscală

Poliţiştii din Ilfov au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul morţii unei femei în vârstă de 76 de ani, aflată într-un azil de bătrâni care funcţiona ilegal în Voluntari.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.