Sătui de promisiuni, zeci de oameni din Vaslui, au ieșit la protest, nemulțumiți de starea în care se află drumul județean

×
Publicitate

Zeci de oameni din comuna Bunești-Averești din Vaslui au ieșit la protest, nemulțumiți că o porțiune de câțiva kilometri din drumul județean care duce spre Iasi, arată ca după bombardament.

 

Sătui de promisiuni, localnicii dau exemplul comunei învecinate, Dolhești din județul Iași, unde se circulă fără probleme, pentru că drumul este asfaltat perfect.

Timp de două ore, zeci de locuitori ai comunei vasluiene Bunești-Averești și-au strigat oful la granița cu comuna Dolhești, din județul Iași, acolo unde începe asfaltul.

De zeci de ani, spun oamenii, autoritățile n-au fost în stare să asfalteze cei aproximativ 3 km din drumul județean care face legătura cu județul Iași.

Pentru cei care se duc la Iași, distanța s-ar scurta considerabil pe acest traseu. Însă drumul e plin de gropi, așa că nici microbuzul nu mai circulă. Iar șoferii care totuși se încumetă pe-aici, de cele mai multe ori, sunt nevoiți să-și ducă apoi mașinile la service.

 

localnic: „Distruge mașinile. Ți-e și frică dacă rămâi în până aici, nu are cine să vină să te ia. Hușiul e departe, să vină să te ia. Iașiul e departe, să vina să te ia. Cum ajunge omul ăsta pe drumul ăsta nenorocit la serviciu, cum să te duci pe așa drum?”

 

localnică: „Sunt studentă la Iași și în situația mea sunt mulți tineri. Nu am mijloc de transport din cauza stării drumului.”

localnic: „Nu s-a mai modernizat, nu s-a mai făcut nimic din 90 încoace. S-a trecut cu lama și s-a împins piatra în laterale. Nu avem șanțuri, nici scurgere a apei.”

Oamenii speră ca protestul să le atragă atenția autorităților.

localnic: „Poate după protestul ăsta vă fi mai bine, se va face și la noi ceva. Ne-am pierdut speranța. Sperăm ca în viitorul apropiat să avem și noi asfalt.”

Ca răspuns, conducerea Consiliului Județean Vaslui, instituție care ar trebui să se ocupe de reabilitarea drumului, susține că așteaptă fonduri de la Guvern.

Dumitru Buzatu, președinte CJ Vaslui: "Noi am încercat să facem posibilă racordarea tuturor căilor la centrul administrativ Vaslui. Oare, nu este mai important că acolo unde face dumnealui protest are un drum excelent către Huși? Vrea, domnia sa, să meargă la Iași, sigur că vom face și acest lucru când Guvernul pe care îl sprijină distinsul domn ne va aloca fondurile necesare."

Localnicii spun că vor mai protesta în stradă, până când drumul vă fi reparat.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62210241
Pasagerii unei curse Wizz Air din Timișoara, anunțați că plecarea se amână cu 14 ore

Surpriză neplacută pentru pasagerii unei curse Wizz Air cu destinația Roma, care urma să decoleze luni dimineață de pe aeroportul "Traian Vuia" din Timișoara.

62210242
Șuvoaiele au făcut prăpăd în țară. Oamenii au încercat prin apa până la brâu să-și salveze animalele

Vremea a făcut prăpăd în mai multe localități din țară, aflate sub coduri de vreme rea. La Brașov, pompierii încă muncesc să scoată apa din gospodării, după ce pârâul Ghimbășel, umflat de ploi, a rupt digurile de protecție și a inundat un cartier.

62170358
Coronavirus România, bilanț 30 august. 699 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 30 august. Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 1.097.452 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.054.417 pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.