Șapte străini au fost opriți de poliție pe Aeroportul din Cluj. Ce aveau în bagaje

62082552

Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Cluj-Napoca au găsit mai multe droguri de mare risc în bagajele a șapte turiști străini din Spania, Italia, Lituania, Marea Britanie şi Rusia, în cursul acestei săptămâni.

În cadrul primelor cercetări, persoanele în cauză au declarat că veneau în vizită în ţara noastră, iar substanţele erau pentru consum propriu.

"În perioada 02-04.10.2019, la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu diferite curse din direcţiile Barcelona, Londra, Bergamo, Varşovia, şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, cetăţeni din Spania, Italia, Lituania, Marea Britanie şi Rusia. Acţionând în baza unei analize de risc, persoanele respective au fost selectate în vederea efectuării unor controale amănunţite asupra bagajelor acestora", a transmis Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse in genţile de mână sau bagajele de cală, mai multe tipuri de substanţe interzise: şase pastile de culoare verde fluorescent, susceptibile a fi produse amfetaminice (ecstasy/MDMA), şase ţigarete de tip joint confecţionate artizanal, ce conţin substanţe vegetale de culoare verde-olive susceptibile a fi marijuana, patru grame de substanţă vegetală, având culoarea maro, susceptibilă a fi haşiş, 26 de pastile ecstasy, o substanţă fină sub formă de praf cristalin de culoare albă, susceptibilă a fi cocaină, într-o cantitate aproximativă de 5 grame şi 43 de produse farmaceutice/substanţe psihotrope, inscripţionate GG249 şi Xanax, susceptibile a conţine substanţa ALPRAZOLAM.

Substanţele respective urmează să fie transmise spre expertizare la un laborator de specialitate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62082543
Microbuz cu cetăţeni din R. Moldova, implicat într-un accident în Cluj. Șoferul a murit

Şoferul unui microbuz a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea clujeană Buneşti, după ce a intrat cu vehiculul într-un stâlp de beton.

62082498
Un șofer de 75 de ani din Dâmbovița s-a răsturnat cu mașina după ce i s-a făcut rău

Un șofer de 75 de ani din Dâmbovița s-a răsturnat cu mașina la marginea unei păduri.

62082495
Fata de 15 ani dispărută în Craiova a fost găsită de polițiști. Ce s-a întâmplat

Fata de 15 ani din Craiova, dispărută vineri după ce a plecat dintr-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) pentru a merge la şcoală şi nu a mai revenit, a fost găsită de poliţişti.

Recomandări
Israel 7 octombrie getty
Imagini greu de privit: 3 ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, în 7 octombrie. Peste 1.200 de morți, sute de ostatici

În 7 octombrie 2026 se împlinesc trei ani de la atacurile criminale ale grupării teroriste Hamas în Israel, o tragedie care a declanșat o altă tragedie în Fâșia Gaza, ca răspuns al israelienilor.

Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.