S-a depus un strat gros de zăpadă pe carosabil, așa că drumarii i-au avertizat pe șoferi că nu mai au acces. Meteorologii au emis. Noi avertizări de ninsori pe creste și ploi abundente în unele zone până luni dimineața.
Câțiva șoferi au fost surprinși de ninsoare în vârful șoselei Transalpina. A nins considerabil, iar stratul de zăpadă a acoperit șoseaua. Mașinile derapau, așa că șoferii prevăzători care au plecat cu lanțuri în portbagaj le-au montat pe anvelope și au coborât încet-încet.
Cristi Tudor, DRDP Craiova: „Niciun utilaj de deszăpezire nu va mai acționa pe acest sector de drum închis, iar dacă vor intra pe acest drum se expun unui real pericol pentru că sunt și zone unde nu există semnal la telefonul mobil și va fi foarte complicat să ia legătura cu autoritățile."
În urma cu trei zile și Transfagărășanul a fost închis temporar circulației din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Drumarii nu au anunțat dacă-l vor mai redeschide, dar meteorologii anunță în continuare ninsori la peste 1.700 de metri altitudine până luni dimineața în Carpații Meridionali. Stratul nou de zăpadă poate ajunge până la 30 de centimetri grosime.
De duminică dimineață sunt vizate de un cod portocaliu de ploi abundente județele Mehedinți și Gorj și de cod galben - județele Vâlcea, Olt și Dolj.