S-a aflat, oficial, cine este femeia al cărei cadavru tranșat a fost descoperit pe marginea A1. Există un cerc de suspecți

×
Publicitate

Rezultatele testelor ADN au scos la iveală faptul că femeia tranșată, găsită pe un câmp de lângă Autostrada A1, este cea care a fost dată dispărută în urmă cu o lună din București.

Anchetatorii au și un cerc de suspecți și, în acest moment, se fac cercetări la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Târgoviște.

Mirela Gheorghița Bitfoi este femeia de 38 de ani din Capitală, care a fost dată dispărută în data de 6 martie de către familie și al cărei trup a fost găsit pe marginea autostrăzii A1, în weekendul ce tocmai a trecut.

Anchetatorii au anunțat, oficial, acest lucru imediat după eliberarea rezultatului testului ADN, care coincide că probele prelevate de la acel cadavru sunt asemănătoare cu ADN-ul femeii, dată dispărută de familie. Sora sa a fost înștiințată oficial, și a fost audiată deja de anchetatori.

S-a format și un cerc de suspecți, un cerc mai mare de suspecți, având în vedere că victima practica prostituția, lucru știut și de familie, dar și având în vedere faptul că femeia dată dispărută avea și o pasiune pentru jocurile de noroc. Cel puțin asta le-a mărturisit sora femeii anchetatorilor care se ocupă de acest caz. Ar fi fost identificate pe camerele de luat de supraveghere și două mașini suspecte, în funcție de aceste mașini și de numărul de înmatriculare identificat de anchetatori, dar și de traseul pe care acestea l-a urmat, e posibil să se ajungă mai repede la autorul sau autorii acestei crime.

Se mai știe că victima nu ar fi fost ucisă în locul în care a fost găsit trupul, iar crima a fost comisă în altă parte, iar acolo autorul ar fi ales să abandoneze cadavrul la șapte metri de carosabil, pe breteaua de ieșire de pe autostrada A1, într-o zonă pe care el o considera a fi izolată.

Anchetatorii fac, așadar, cercetări pentru infracțiunile de omor și profanare de cadavre.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62334396
Cutremur, marți dimineață, în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut
Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs marţi, la ora locală 11:28, în judeţul Vrancea, zona Moldovei, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).  
62440050
Surse: Soția ambasadorului Rusiei la București a murit. Posibila cauză a decesului
Soția ambasadorului Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a murit în această dimineață, în reședința diplomatului din centrul Capitalei.
62417178
Cea mai mare despăgubire pe RCA din România în 2023. Suma colosală plătită în baza poliței
Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei poliţe RCA a fost de peste 5,6 milioane lei, arată o analiză realizată de UNSAR.