România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la CEDO, în cauza introdusă împotriva Rusiei

61997424
Getty

România a depus, vineri, la Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cererea de intervenţie în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Rusiei la 28 februarie, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Cauza aflată în stadiu incipient pe rolul CEDO, are ca obiect încălcările grave ale drepturilor omului, comise în masă de Federaţia Rusă în cadrul agresiunii militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei începând cu 24 februarie, precizează sursa citată.

Cererea de intervenţie a României a fost adresată prin intermediul Agentului Guvernamental pentru CEDO.

"Această intervenţie a României are loc în cadrul eforturilor ţării noastre de susţinere a Ucrainei, ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva acestui stat, inclusiv prin intermediul instrumentelor de drept internaţional", se arată în comunicatul pe MAE l-a transmis Agerpres.

Potrivit MAE, România îşi propune astfel să transmită "un mesaj principial, în spiritul acţiunilor sale de promotor tradiţional al justiţiei internaţionale".

Demersul României de a interveni în această cauză a fost iniţiat la solicitarea părţii ucrainene, transmisă după introducerea de către Ucraina la CEDO a cererii în formă completă, la 23 iunie, urmată de comunicatul CEDO din 28 iunie.

România, susținere totală pentru Ucraina

MAE reaminteşte că România şi-a arătat susţinerea pentru Ucraina în domeniul justiţiei internaţionale şi prin iniţierea, la 2 martie 2022, alături de alte state 39 de state, a procedurilor pe rolul Curţii Penale Internaţionale, precum şi prin Declaraţia de Intervenţie în procesul aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Justiţie în dosarul privind "Acuzaţii de genocid în temeiul Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (Ucraina c. Rusia)", transmisă la CIJ pe 13 septembrie.

Acordarea permisiunii statelor de a interveni în cauze aflate pe rol, "în interesul unei bune administrări a justiţiei" este o practică bine stabilită la nivelul CEDO. Intervenţia se solicită potrivit unei proceduri specifice şi se acordă de către CEDO, având în vedere că speţele aflate pe rol au o importanţă publică majoră şi că, de cele mai multe ori, impactul deciziilor se extinde dincolo de cazul individual respectiv, explică Ministerul Afacerilor Externe.

În cazul acordării permisiunii de intervenţie, statele interveniente sunt invitate să prezinte intervenţia sub formă de observaţii scrise, în termenul stabilit de instanţă. Conţinutul intervenţiei se va limita la aspecte principiale, cu precădere aspecte ce ţin de admisibilitatea cererii şi de chestiunea complexă a întrepătrunderii drepturilor omului cu dreptul internaţional umanitar, se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62285221
Bărbat trimis în judecată pentru că a încercat să cumpere arme chimice de pe Dark Web pentru a-şi ucide o rudă

Un bărbat a fost trimis în judecată de către autorităţile judiciare pentru că a încercat să cumpere arme chimice de pe Dark Web pentru a-şi ucide o rudă.

62265746
Elevii din două școli din Bistrița-Năsăud ar putea fi testați antidrog. Ce spun părinții despre o astfel de măsură

Elevii din două școli din județul Bistrița-Năsăud ar putea fi testați antidrog, dacă va fi votat proiectul de lege care prevede această măsură de prevenție.

62287668
Incendiu violent în curtea Direcției pentru Protecția Copilului Bacău. Opt autoturisme parcate s-au făcut scrum

Incendiu devastator în curtea sediului Direcției pentru Protecția Copilului Bacău, joi noapte. Un microbuz și opt autoturisme parcate acolo au fost cuprinse de flăcări.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.