Reacția sindicaliștilor din Educație după ce Guvernul a adoptat un memorandum privind salariile profesorilor

62354462

Preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat miercuri că şi-au asumat, printr-un acord politic al liderilor coaliţiei, garanţiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învăţământ.

Executivul a anunțat că Memorandumul va fi adoptat în şedinţa Executivului de joi, 8 iunie 2023, şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanţiile guvernamentale privind prioritizarea Educaţiei în viitoarea grilă de salarizare.

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a reacționat spunând că sindicaliștii vor analiza textul memorandului, spunând că singura variantă acceptată este ca majorarea salariilor să se facă din 2024, și nu etapizat.

„Am cerut un act normativ care să fie publicat în Monitorul Oficial și am cerut ca viitoarea lege a salarizării să nu fie etapizată pe un timp îndelungat, ci să fie dată din primul an, în 2024, dacă se poate în ianuarie. Noi ne menținem această cerință. Vom analiza foarte clar și acest text la memorandumului și vom vedea și ce efect juridic poate să aibă, pentru că nu vreau să rămânem doar la nivelul de promisiuni”, a declarat la Digi24 vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru.

Acesta a mai precizat că sindicatele nu vor accepta etapizarea creșterii salariale în 3 ani de zile.

„Nu acceptăm etapizarea creșterii salariale în 3 ani de zile, pentru că dacă facem o analiză clară ce înseamnă salariul mediu brut pe economie pentru un debutant la ce avem în momentul de față, veți vedea că diferențele nu sunt foarte mari, de aceea nu se justifică o etapizare pe termen lung, ci această aplicare a viitoarei legi a salarizării ar trebui să se facă în ianuarie 2024 sau cel târziu în cursul aceluiași an. Până la această oră nu avem o invitație (la negocieri). Nu se vorbește deloc de când și până când se va aplica acest principiu, ceea ce este foarte important, fiind o cerință prioritară pentru noi. Nu se vorbește deloc de când și până când se va aplica acest principiu, ceea ce este foarte important, fiind o cerință prioritară pentru noi”, a mai precizat Purcaru.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat, miercuri, înainte de a intra la discuţii la Ministerul Educaţiei, că greva din învăţământ se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de colegi, iar joi sau vineri sunt aşteptaţi din nou 20.000 de sindicalişti în stradă, în Capitală.

"Ne aflăm într-un moment în care fiecare zi de întârziere poate afecta viitorul unei generaţii întregi de copii. Sute de mii de elevi şi părinţii lor trăiesc în continuare cu teama că nu îşi vor putea da examenele. Acest lucru trebuie să înceteze. Mi-am luat astăzi angajamentul alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, că viitorul Guvern va pune în aplicare creşterea salariilor din Educaţie având ca bază creşterea salariului profesorului debutant/ asistentului universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie. În şedinţa de Guvern de mâine acest angajament va fi transpus sub forma unui Memorandum care consfinţeşte decizia acestei guvernări de a pune Educaţia în centrul politicilor sale publice", a scris Ciolacu, pe Facebook.

La rândul său, Nicolae Ciucă a menţionat că prioritatea Guvernului şi a coaliţiei majoritare a fost şi rămâne aceea ca toţi copiii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, iar dascălii lor să primească recunoaşterea importanţei lor în societate, potrivit Agerpres.

"Aşa cum ne-am angajat încă de la începutul dialogului cu reprezentanţii profesorilor, prioritatea Guvernului şi a Coaliţiei majoritare a fost şi rămâne aceea ca toţi copiii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, iar dascălii lor să primească recunoaşterea importanţei lor în societate. De aceea, ne-am asumat astăzi, printr-un Acord Politic al liderilor Coaliţiei de guvernare, garanţiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învăţământ. Mâine, Guvernul va aproba un memorandum prin care confirmăm decizia politică de majorare a salariilor din Educaţie. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie", a scris Ciucă pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
Citește și...
Israelul, din nou în centrul unui scandal politic la Eurovision. „Bangaranga a salvat Europa”, după ce a câștigat trofeul

Bulgaria a câștigat sâmbătă seara Eurovision Song Contest 2026 cu 516 de puncte, într-o finală desfășurată la Viena care va fi reținută mai puțin pentru muzică și mai mult pentru tensiunile politice care au umbrit-o de la bun început. 

Primul mesaj al Alexandrei Căpitănescu după finala Eurovision 2026. Artista a postat imagini din culise | FOTO

Alexandra Căpitănescu a reacționat pe Instagram la scurt timp după ce a obținut locul 3 la Eurovision 2026, unde primele locuri au fost ocupate de Bulgaria și Israel.

„România, te iubesc!” revine, astăzi, de la ora 18, cu ancheta „Agricultură fără rădăcini”. Ce a descoperit Cosmin Savu

Agricultura este unul dintre pilonii de dezvoltare ai unei economii. Într-un context internațional dificil, sustenabilitatea și securitatea alimentară sunt mai mult decât necesare - sunt fundamentale.

Recomandări
Programul oficial al consultărilor de luni de la Cotroceni. Strategiile partidelor înaintea întâlnirii cu Nicușor Dan

Liderii partidelor parlamentare sunt așteptați luni la Palatul Cotroceni, unde vor avea consultări cu președintele Nicușor Dan privind formarea noului Guvern.

Zelenski și Maia Sandu condamnă planul Rusiei de a acorda mai ușor cetățenie locuitorilor din Transnistria: Căută noi soldați

Volodimir Zelenski și Maia Sandu avertizează că planul Rusiei de a simplifica acordarea cetățeniei pentru locuitorii din Transnistria poate ascunde atât o tentativă de recrutare militară, cât și o nouă încercare a Moscovei de a-și consolida influența.

Alexandra Căpitănescu, show spectaculos în finala Eurovision 2026. Reacții după momentul României | FOTO & VIDEO

România a obținut sâmbătă seara, la Viena, pentru a treia oară locul 3 în finala concursului Eurovision, prin reprezentația Alexandrei Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, care a obținut un total de 296 puncte.