Reacția ministrului Justiției la scandalurile de abuz sexual: ”Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preș”

62471252

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, încurajează pe cei care suferă orice fel de abuz să sesiseze fapta, spunând că astfel sunt salvate alte victime. Reacția vine după acuzațiile de abuz sexual la SNSPA, inclusiv din partea unui fost ministru de Justiție.

 

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, are o primă reacție la scandalurile de abuz sexual care încep să capete o amploare nemaivăzută în școlile din România, după dezvăluirile de la SNSPA.

Ieșirea demnitarului vine în contextul în care chiar un fost ministru al Justiției, Ana Birchall, l-a acuzat public pe sociologul Marius Pieleanu, de la SNSPA, că a hărțuit-o sexual. Anterior, zeci de studente l-au acuzat pe profesorul Alfred Bulai de abuz sexual.

Încurajez fetele sau băieții să facă sesizări legat de orice abuzator, indiferent de loc, vârstă, statut social sau calitatea lui! Am făcut acest apel și în trecut, dar revin și azi cu el. Este nevoie. Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preș.

A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potențială victimă.

➡️ Ministerul Justiției a extins ordinul de protecție pentru orice tip de violență și față de orice tip de agresor;
➡️Monitorizarea cu brățara electronică a agresorilor funcționează;
➡️Mecanismul voucherelor pentru victimele infracțiunilor a devenit operațional. Ele pot primi până la 18.500 de lei pentru nevoi urgente.

În plus, voi lucra împreună cu colegii din Ministerul Justiției la un ghid simplu, pentru ca victimele să știe ce au de făcut, unde să sesizeze, cui să se adreseze, cum pot fi protejate, care este legislația. Un ghid care va fi distribuit, ulterior, fetelor din licee și facultăți”, a scris miercuri Alina Gorghiu pe Facebook.

”Fiecare acțiune pentru protecția victimelor este un pas înainte”

Ministrul Justiției încheie prin a cere liderilor politici să aducă mai multe femei în viața publică, pentru că astfel se pot evita pe viitor alte abuzuri sexuale.

Fiecare gest contează. Fiecare acțiune pentru protecția victimelor este un pas înainte.

E nevoie de efort comun pentru a preveni și combate tot ceea ce este bolnav și periculos pentru noi toți.

P.S: De aceea spun tuturor șefilor de partide de ani de zile că e nevoie de mai multe femei în viața publică, în politică, în administrație, în sistemul de educație, în toate domeniile. Ele sunt cele care pot construi altfel de politici publice, mult mai sănătoase pentru întreaga societate”, a mai spus Alina Gorghiu.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Au fost identificate noi resturi de dronă în judeţul Tulcea. Anunțul MApN

Resturi de dronă au fost găsite, miercuri, în zona localităţii Ceatalchioi din judeţul Tulcea, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).  

O autoutilitară care transporta materiale plastice a luat foc pe o stradă din Galați. Au ars două tone de plastic

O autoutilitară care transporta materiale plastice - PET-uri reciclabile - a ars în proporţie de 50-70%, miercuri, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Galaţi, informează ISU.  

„Ieşi, bă, de-aici!” Primar din Teleorman, amendat după ce a fost filmat în timp ce se bate cu un bărbat, într-o farmacie

Primarul municipiului Roşiorii de Vede, Valerică Cîrciumaru, a fost amendat contravenţional în baza legii care sancţionează fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce a fost filmat în timp ce se bate cu un bărbat, într-o farmacie.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.