Raisa ar fi fost omorâtă, martorii spun că avea urme de violență la gât. Primele imagini cu locul în care a fost găsită

×
Publicitate

Tragedie cu multe semne de întrebare, în Dolj! Fetiţa de doi ani şi jumătate care a dispărut luni de-acasă a fost găsită marți moartă, la 200 de metri de locuinţa părintească. Cele mai multe indicii arată că fetiţa ar fi fost omorâtă.

Momentele cumplite ale descoperirii fetiței moarte au șocat comunitatea! Copila a dispărut luni, înainte de prânz. Căutările au început imediat şi s-au mobilizat forţe impresionante. Peste o sută de persoane au căutat fără încetare pe o suprafaţă de 15 kilometri pătraţi.

Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: „Au fost audiate persoane atât în cursul după-amiezii de ieri cât şi seara trecută, au fost constituite echipe mixte de căutare, poliţişti şi jandarmi, voluntari, foarte mulţi oameni care au venit în sprijinul nostru, am avut şi sprijin aerian, două elicoptere ne-au acordat suportul de specialitate.”

Fetiţa a fost găsită marți, la aproape 24 de ore de la dispariţie, într-o zonă cu vegetaţie crescută, la aproximativ 200 de metri de casă. Potrivit unor martori, copila ar fi avut urme de violenţă în jurul gâtului.

disparuta dolj, raisa

O anchetă de proporţii a fost începută acum de autorităţi, care trebuie să afle în ce condiţii a murit fetiţa şi cine este vinovat. Poliţiştii au anunţat că au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

În localitatea Breasta au loc acum noi audieri. Au fost chemaţi la aceste audieri toţi membri familiei.

Anchetatorii vor să adune cât mai multe mărturii şi detalii legate de ce i s-a întâmplat fetiţei. Copila a dispărut când se juca în faţa casei împreună cu alţi copii. Nimeni nu a putut preciza în ce direcţie a luat-o.

raisa

Potrivit unor surse din anchetă, o cameră de supraveghere a surprins momentul când fetiţa de 2 ani a intrat în casă, dar nu şi momentul când iese din locuinţă. Pe de altă parte, în spatele casei nu există gard.

Urmează acum că medicii legişti să afle cum a murit fetiţa şi ce i-a provocat acele urme de pe gât, pe care martorii spun că le avea atunci când a fost găsită.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62447845
Cod galben de viituri pe râuri din 14 judeţe până miercuri noaptea. Avertismentul hidrologilor

Hidrologii au instituit Cod galben de viituri, începând de marţi după-amiază până miercuri noaptea, pe râuri din 14 judeţe.

62452808
Două „clarvăzătoare” au făcut 95.000 de euro în doar câteva luni, după ce au păcălit oameni racolați pe internet

Două auto-intitulate tămăduitoare şi clarvăzătoare - una din Galaţi, cealaltă din Prahova -, care îşi racolau clienţii pe internet, sunt cercetate de poliţişti pentru înşelăciune.

62429689
Un medic de la Spitalul Judeţean Sibiu este acuzat că tratează pacienţii în stare de ebrietate. A fost deschisă o anchetă

Un medic chirurg din Sibiu este acuzat de colegi că vine băut la spital și chiar că tratează pacienții în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.