RADET şi ELCEN vor fi transferate la o companie municipală

61911672
Pro TV

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) vor fi transferate la Companie Municipală Energetică SA, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în Consiliul General.

Planul iniţial al municipalităţii era transformarea RADET în societate pe acţiuni sub denumirea RADET SA, achiziţionarea pachetului de acţiuni ELCEN de la Ministerul Energiei şi fuziunea prin absorbţie a ELCEN de către RADET. Proiectul a fost adoptat cu 32 de voturi "pentru" şi 7 abţineri, relatează news.ro.

Potrivit hotărârii, administratorul judiciar al RADET, RomInsolv SPRL a solicitat acordul de principiu al consilierilor generali a transferului RADET către Compania Municipală Energetică SA. La rândul său, ELCEN a solicitat acelaşi lucru.

Primăria Capitalei spune că planul de reorganiare a RADET trebuie modificat pentru a „asigura un vot pozitiv din partea creditorului majoritar ELCEN”.

Astfel, planul de reorganizare prevede, în mare, transferul tuturor activităţilor desfăşurate de RADET, toate activele, inclusiv softurile, brevetele, stocurile, bazele de date, proiectele tehnice, contractele cu furnizorii şi cele cu clienţii, inclusiv cu salariaţii. De asemenea, vor fi transmise şi creanţele şi debitele din timpul procedurii împreună cu încasările şi plăţile curente, cu excepţia creanţelor bugetare curente.

Municipalitatea explică urgenţa proiectului prin starea avansată a procedurii de insolvenţă.

„Urgenţa rezidă din stadiul avansat al procedurii insolvenţei, în cadrul căreia votul creditorilor asupra planului de reorganizare depus a fost suspendat de ELCEN la cererea comitetului său creditor, sens în care, având în vedere considerentele generale expuse, cele două entităţi trebuie să prezinte planuri de reorganizare compatibile şi coordonate în cele două proceduri de insolvenţă RADET-ELCEN”, se arată în hotărâre.

Potrivit municipalităţii, ELCEN trebuie să prezinte un plan de reorganizare până în 22 mai, termenul maxim acordat de judecătorul sindic, în caz contrar, ELCEN va intra în faliment.

Consilierii generali şi-au dat acordul de principiu în şedinţa din 17 ianuarie pentru un set de acţiuni consecutive ce vor fi incluse de către administratorul special în planul de reorganizare al RADET, printre care transformarea regiei în societate pe acţiuni, fuziunea prin absorbţie a ELCEN şi acoperirea de către noua societate a cât mai multe dintre datoriile debitorului.

Potrivit hotărârii, administratorul judiciar al RADET, RomInsolv SPRL, a solicitat aprobarea de către CGMB a setului de acţiuni ce urmează să fie incluse în planul de organizare al Regiei, respectiv transformarea regiei în societate pe acţiuni sub denumirea RADET SA, fuziunea prin absorbţie a ELCEN, acoperirea de către noua societate a cât mai mult din datoriile debitorului, atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, distribuţie şi furnizare şi închiderea procedurii de reorganizare judiciară în maximum şase luni de la fuziune prin încheierea de acorduri cu toţi creditorii.

În şedinţa din 30 iunie 2017, CGMB şi-a dat acordul de principiu pentru achiziţionarea de către Primăria Capitalei a pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Energiei şi de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA la producătorul şi furnizorul de energie termică Electrocentrale Bucureşti SA. Firea spunea atunci că municipalitatea ar urma să plătească aproximativ 155 de milioane de euro.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, anunţa încă din 30 martie anul trecut că Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale (ELCEN) vor fuziona, subliniind că acest lucru trebuie să se facă înainte de începerea iernii. Tot atunci, primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara că, după ce ministerele Justiţiei şi Finanţelor Publice îşi vor da avizele, se aşteaptă o hotărâre de guvern prin care ELCEN să fie dat în administrare municipalităţii.

Prin fuzionarea RADET cu ELCEN, prin absorbţie, datoriile reciproce se vor şterge.

Compania ELCEN - controlată de Ministerul Energiei - produce şi distribuie energie termică şi energie electrică, fiind cel mai mare producător de energie termică din România, asigurând aproape 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.

Elcen a intrat în insolvenţă în 2016, decizie luată de autorităţi pentru a rezolva problema datoriilor istorice dintre companie şi RADET, dar şi pe care acestea le au către terţi.

RADET Bucureşti se află în insolvenţă tot din 2016. Regia administrează cel mai mare sistem de termoficare din România, deţinând 43 la sută din piaţǎ. Furnizează energie termică pentru aproximativ 562.000 de apartamente, reprezentând 8.200 de blocuri de locuinţe şi aproximativ 300 de imobile, în care trăiesc 1,21 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.100 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.


RADET asigură 72 la sută din necesarul de energie termică al Capitalei. Din totalul energiei furizate de Regie, consumul populaţiei reprezintă aproximativ 90%.
 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61946387
Sortiment de brânză, retras de un supermarket. Suspiciuni de contaminare cu E.coli

Mega Image retrage de pe piaţă un sortiment de brânză franţuzească în urma unei informări primite de la furnizorul produsului cu privire la o suspiciune de contaminare cu Escherichia Coli O26, potrivit ANSVSA.

61960595
Scandal la o casă de pariuri din Rahova. Polițiștii, acuzați că au agresat un bărbat recalcitrant

Poliţia Capitalei, prin structurile de control intern, efectuează verificări privind modul de intervenţie al unor echipaje pentru aplanarea unui conflict izbucnit joi seara la o casă de pariuri din Bucureşti.

61960592
Reacția Ministerului Mediului, după ce România a fost trimisă în judecată de Comisia Europeană

România a fost dată în judecată de Comisia Europeană pentru aerul poluat din București, Brașov și Iași. Țara noastră riscă amenzi uriașe, chiar și de 100.000 de euro pe zi.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Shutterstock oameni pe stradaa
România rămâne pe marginea prăpastiei. Ce s-ar întâmpla dacă am fi retrogradați la „junk”, ca în 2008

România își păstrează ratingul acordat de agenția Standard & Poor's și rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor. Dar este la un pas de retrogradare, la calificativul cunoscut drept „junk”.

Calin georgescu agerpres 19668015
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns în fața anchetatorilor. Surse: El ar putea fi vizat și de percheziții informatice

Procurorii DIICOT continuă ancheta care a dus la arestarea preventivă a lui Călin Georgescu. Socrul fostului candidat la prezidențiale a ajuns, luni, în fața anchetatorilor, în calitate de martor.