Procurorul general, despre ridicarea imunităţii Dianei Şoşoacă: „Persoana poate dobândi o altă calitate”

62575356

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a explicat că, în cazul în care îi va fi ridicată imunitatea Dianei Şoşoacă, aceasta poate dobândi o nouă calitate în cadrul cercetărilor.

De asemenea, procurorii pot dispune şi alte măsuri necesare în această cauză, care sunt condiţionate în prezent de calitatea de europarlamentar a Dianei Şoşoacă.

Alex Florenţa a fost întrebat, marţi seară, la Digi24, ce se întâmplă dacă Diana Şoşoacă nu se prezintă la audieri.

„Există şi alte proceduri. Într-o primă fază, aceasta este procedura cea mai la îndemână, este procedura firească prevăzută de Codul de Procedură Penală, în sensul emiterii unei citaţii către persoana suspectă, pentru a se prezenta la audieri împreună cu un avocat, pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

Ulterior, dacă nu se prezintă... În acest caz, persoana citată de către noi a prezentat un argument pentru neprezenţa sa de astăzi, în sensul că se află la Bruxelles şi a solicitat amânarea la o altă dată. Acest lucru nu ne împiedică, în schimb, în derularea celorlalte proceduri necesare, în speţă ridicarea imunităţii parlamentare. Astăzi, Parchetul General a înaintat, prin Ministerul Justiţiei, o solicitare către preşedinta Parlamentului European, urmând şi acolo o procedură internă în care să se dezbată această propunere a noastră”, a afirmat procurorul general.

El consideră că, pe baza probelor transmise, cererea Parchetului va fi soluţionată pozitiv.

„Continuă cercetarea” după ridicarea imunităţii

Întrebat ce se întâmplă după ridicarea imunităţii, Alex Florenţa a precizat:

„Continuă cercetarea. Persoana în cauză poate dobândi o altă calitate. Totodată, ne permite să dispunem şi orice alte măsuri necesare în cauză, care sunt condiţionate în acest moment, dată fiind calitatea de europarlamentară a persoanei pe care aţi menţionat-o, de această ridicare a imunităţii.”

Reacţia procurorului la acuzaţiile Dianei Şoşoacă

Procurorul general a fost întrebat şi cum i se pare declaraţia Dianei Şoşoacă, potrivit căreia acţiunea procurorilor este o încercare de a o intimida şi de a o reduce la tăcere.

„Mi se pare o simplă declaraţie. Nu mi s-a părut niciodată persoana în cauză o persoană chiar intimidată şi cu atât mai puţin de acţiunile Parchetului. N-are de ce să fie intimidată. Este o procedură judiciară firească, normală, atâta timp cât organele de urmărire penală constată săvârşirea unor infracţiuni. Este firesc să instrumenteze acele dosare şi, dacă se ajunge, ca în cazul de faţă, la un probatoriu suficient, să aducă o acuzaţie oficială persoanei în cauză. Desigur, ca orice altă persoană suspectată de săvârşirea unor infracţiuni, are dreptul să se apere, să-şi prezinte probe în apărare şi să-şi explice punctul de vedere”, a spus Florenţa.

Infracţiunile pentru care este cercetată

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Diana Şoşoacă, în cazul căreia procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale pentru mai multe infracţiuni, între care:

-lipsire de libertate în mod ilegal,

-negarea Holocaustului,

-promovarea, în public, a cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război,

-promovarea unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.

Cazul are legătură cu acuzaţiile din urmă cu patru ani, când Diana Şoşoacă şi soţul său ar fi sechestrat şi agresat o echipă de jurnalişti italieni.

Declaraţiile Dianei Şoşoacă

Europarlamentarul afirmă că le-a transmis, în scris, procurorilor de la Parchetul General că nu se poate prezenta la data şi ora când era citată ca suspect, motivând că se află la Bruxelles.

„O încercare jalnică de a mă intimida şi reduce la tăcere”, susţine Şoşoacă despre citaţie, adăugând: „Ameninţările voastre nu mă sperie! Nu o să mă aduceţi în cătuşe, pentru că nu am furat, nu am minţit şi nu am trădat România.”

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Nicu Ştefănuţă: Suma tăiată pentru bursele studenţeşti ale românilor ar putea fi acoperită de la Fondul Social European

Suma tăiată în august de la bugetul burselor pentru studenţi ar putea fi acoperită din Fondul Social European, a anunţat europarlamentarul Nicu Ştefănuţă.

Incendiu uriaș la un depozit din București, în Pantelimon. Poluare de 7 ori peste limita admisă. VIDEO

Un incendiu violent a cuprins marți seară un depozit din Sectorul 2 din București, în Pantelimon, la fosta platformă industrială Antrefrig. Din cauza degajărilor mari de fum, au fost emise mesaje RO-Alert pentru avertizarea populaţiei.

Timișorenii vor plăti mai mult pentru încălzire. La 3 camere, factura crește cu 232 lei, după ce s-a redus subvenția

Timișorenii racordați la sistemul centralizat vor plăti facturi mai mari din această iarnă, după ce Consiliul Local a decis reducerea subvenției pentru compania Colterm.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.