Preot din Vaslui dus cu elicopterul la spital după ce a făcut infarct în timpul slujbei

62294257
Shutterstock

Un elicopter SMURD a fost solicitat, duminică, să preia un bărbat în vârstă de 38 de ani, preot la biserica din suburbia Moara Grecilor a municipiului Vaslui, căruia i s-a făcut rău în timpul slujbei.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu, la biserică s-a deplasat o autospecială a instituţiei care a preluat bărbatul în stare de conştienţă, în urma investigaţiilor făcute în drum spre spital fiind constatate urmele unui infarct miocardic.

Preotul a intrat apoi în stop-cardio respirator, fiind supus manevrelor de resuscitare şi cadrele medicale au solicitat o autospecială de terapie intensivă mobilă şi ulterior un elicopter SMURD care să-l transporte la un spital din Iaşi.

Preotul a fost găsit inconștient de către echipajul de intervenție

"Ambulanţa tip C1 de terapie intensivă mobilă a fost solicitată pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat din municipiul Vaslui. La sosirea echipajului de intervenţie, victima a fost găsită în stare de inconştienţă şi cu probleme cardiace. Au fost începute manevrele de resuscitare. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

O autospecială de stingere cu apă şi spumă a fost deplasată la faţa locului pentru asigurarea măsurilor PSI la aterizarea şi decolarea elicopterului.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62185147
Un agresor sexual s-a dezbrăcat în fața unei angajate a unui hotel din Craiova în care era cazat. Bărbatul a fost reținut
Un bărbat a fost reţinut de Poliție după ce s-a dezbrăcat în faţa unei angajate a unui hotel din Craiova în care era cazat.  
62294253
Rusia își motivează noii recruți cu pește înghețat, varză și slănină pentru a lupta în războiul din Ucraina
Când banii și patriotismul nu mai sunt de ajuns pentru a-i face pe ruși să se înroleze pentru a lupta în Ucraina, Rusia scoate la înaintare alimentele de bază.
62294252
Noi mărturii șocante despre medicul de la Polizu. Paciente: Mi-a cusut uterul de abdomen/A scăpat copilul în cap, la naștere
Apar noi mărturii despre medicul de la maternitatea Polizu, Florian Robe, acuzat că a lăsat o fetiță născută prematur să moară.