Polițiștii Brigăzii Rutiere au organizat filtre în Capitală. Un tânăr de 20 de ani, depistat drogat la volan

×
Publicitate

Marți noapte, Polițiștii Brigăzii Rutiere au organizat filtre pe străzile din Capitală.

 

Un tânăr de numai 20 de ani a fost depistat conducând sub influența drogurilor.

Agenţii i-au oprit şi testat şi pe conducătorii mijloacelor de transport în comun, dar nici unul dintre aceştia nu consumase alcool sau droguri.

În timpul acţiunii, s-au dat 190 amenzi în valoare de peste 56.000 de lei, și au fost reţinute 19 permise de conducere.

Tânărul de numai 20 de ani, prins la volan sub influenţa substanţelor interzise, nu părea să ştie cum de a ieşit pozitiv la testare, dar nici nu îşi făcea griji.

Un alt şofer a fost găsit cu o alcoolemie de invidiat - deşi nu a băut chiar 40 de pahare de vin.

Oana Pârvan - poliţia rutieră: „Un alt bărbat, în vastă de 69 de ani, a fost depistat pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. A avut o valoare de 0,71 alcool pur”.

Nici şoferii tramvaielor sau autobuzelor nu au scăpat de controale.

Sunt şi şoferi conştienţi de pericolul pe care îl reprezintă alcoolul la volan, iar unii au simţit-o pe pielea lor.

Șofer: „Am fost lovit de un şofer care era un pic matolit să zic. Dacă azi consum alcool şi ies cu maşina pot să accidentez o familie, las o familie fără un părinte, fără un copil”.

Aseară, mai mulţi şoferi au rămas fără permisul de conducere din cauza alcoolului, iar Brigada rutieră avertizează că astfel de acţiuni vor avea loc în permanenţă.

Oana Pârvan - poliţia rutieră: „În permanenţă poliţiştii brigăzii rutiere desfăşoară astfel de acţiuni pentru reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62178398
Un taximetrist a lovit din spate mașina unor turci, în Dâmbovița. Cum își explică faptul că i-a văzut

Două autoturisme s-au ciocnit violent marți seară pe Drumul Național 72, în dreptul localităţii Mija, din județul Dâmbovița.

62178396
Comuna Clinceni a intrat în carantină pentru 14 zile

Comuna Clinceni a intrat în carantină de marţi dimineaţa pentru următoarele 14 zile, în urma emiterii Ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov.

62178394
Lacul IOR nu ar fi poluat cu fecale, consideră ministrul Mediului. Rezultatele analizelor nu sunt "catastrofale"

Analizele nu au relevat urme de dejecții în Lacul IOR, a cărui apă s-a colorat în roșu în ultima perioadă, afirmă ministrul Mediului, Tanczos Barna. S-au luat probe de acolo după ce o fundație a reclamat apa infestată.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.