Polițist din Cluj, judecat după ce a convins un coleg să falsifice procesul-verbal al accidentului pe care l-a comis

62572967
Shutterstock

Un poliţist a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj după ce şi-a convins un coleg să falsifice procesul-verbal al unui accident rutier pe care l-a provocat, pentru a-l indica drept vinovat pe celălalt şofer.

El a indus în eroare şi societatea asiguratoare pentru a-i remedia avariile produse la maşina personală. Agentul de poliţie este acuzat şi că a primit un brad de Crăciun şi o masă la restaurant de la doi şoferi, pentru a nu îi sancţiona pentru abateri rutiere. Procurorii l-au trimis în judecată şi pe poliţistul care a falsificat procesul-verbal în favoarea colegului său.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au decis trimiterea în judecată a doi agenţi de poliţie.

Acuzaţii multiple împotriva poliţistului Bogdan Emil Zăgrăian

Astfel, Bogdan Emil Zăgrăian a fost trimis în judecată pentru instigare la fals informatic, în formă continuată (41 de acte materiale), luare de mită, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, participaţie improprie la acces ilegal la un sistem informatic şi luare de mită.

Poliţistul este acuzat că a determinat un angajat al unei benzinării din Cluj-Napoca să întocmească în fals, în perioada 1 decembrie 2024 – 2 mai 2025, 41 de bonuri privind achiziţia de carburant „prin introducerea, fără drept, în sistemul informatic al staţiei, cu ocazia efectuării unor tranzacţii de achiziţie carburant de către terţe persoane, de date necorespunzătoare adevărului privind persoana fizică/juridică care a achiziţionat în mod real carburant, toate acestea în scopul de a fi utilizate şi în vederea producerii unor consecinţe juridice/fiscale, respectiv atestarea unor tranzacţii comerciale de către altă societate, care în realitate nu au avut loc şi generarea de înscrisuri ce urmau a fi folosite de către societate în vederea obţinerii unor beneficii fiscale/juridice”.

Bogdan Emil Zăgrăian mai este acuzat că a primit un brad de Crăciun pentru a nu sancţiona o persoană care a comis mai multe abateri la regimul rutier. De asemenea, el a mâncat gratis, împreună cu familia sa, la un restaurant pentru că îl iertase pe proprietarul localului de la o amendă şi i-a aplicat un avertisment. Procurorii au precizat că valoarea mâncării şi a băuturilor consumate s-a ridicat la 843 de lei.

Anchetatorii au menţionat că, în perioada 18–21 decembrie 2024, agentul de poliţie l-a determinat pe un alt poliţist, Alexandru-Nicolae Miclăuş, din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, să întocmească în manieră favorabilă lui procesul-verbal de constatare privind un accident rutier cu pagube materiale produs din vina sa exclusivă, în 18 decembrie 2024.

„Funcţionarul public Miclăuş Alexandru-Nicolae, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-a conformat hotărârii infracţionale luate de instigator şi, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a întocmit un proces-verbal prin care a stabilit în mod nereal culpa exclusivă a celuilalt conducător auto, în vederea obţinerii unor foloase necuvenite de către Zăgrăian Bogdan-Emil, constând în nesancţionarea acestuia pentru fapta contravenţională comisă şi obţinerea beneficiului de a solicita despăgubirile pentru daunele provocate la autovehiculul propriu”, au precizat procurorii.

Procurorii au adăugat că, în 30 decembrie 2024, agentul de poliţie a depus la societatea asiguratoare solicitarea de constituire a dosarului de daună pentru avariile maşinii personale, printre documente aflându-se şi procesul-verbal falsificat.

Bogdan Emil Zăgrăian mai este acuzat că, în perioada 30 decembrie 2024 – 3 ianuarie 2025, a indus în eroare societatea asiguratoare, prezentând ca adevărat faptul mincinos că celălalt şofer ar fi avut vina exclusivă pentru accident, în scopul de a obţine despăgubiri.

Totodată, poliţistul a fost trimis în judecată şi pentru că a determinat un funcţionar public de la Primăria Cluj-Napoca să îi arate înregistrările de pe camerele de supraveghere pentru a vedea cum s-a produs accidentul, deşi nu avea dreptul legal de acces.

Al doilea poliţist, acuzat de fals şi abuz în serviciu

Cel de-al doilea agent de poliţie, Alexandru-Nicolae Miclăuş, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

„În data de 21.12.2024, în calitate de agent principal de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind determinat de numitul Zăgrăian Bogdan-Emil, cu intenţie, a întocmit, cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de OUG 195/2002, un proces-verbal de contravenţie privind accidentul rutier cu pagube materiale produs la data de 18.12.2024 în Cluj-Napoca, în care a fost implicat inculpatul Zăgrăian. Conduita abuzivă a fost adoptată în vederea obţinerii unor foloase necuvenite de către Zăgrăian Bogdan-Emil, constând în nesancţionarea acestuia şi obţinerea beneficiului de a solicita despăgubirile pentru daunele provocate la autovehiculul propriu”, au precizat procurorii.

Miclăuş este acuzat şi de falsificarea procesului-verbal.

„În data de 21.12.2024, în calitate de agent principal de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind determinat de inculpatul Zăgrăian Bogdan-Emil, cu intenţie, a falsificat, cu prilejul întocmirii procesului-verbal de contravenţie din 21.12.2024, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului şi prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări privind circumstanţele de fapt ale accidentului rutier soldat cu pagube materiale, din data de 18.12.2024, în care a fost implicat inculpatul Zăgrăian, în scopul stabilirii culpei exclusive în sarcina celuilalt conducător auto”, au transmis anchetatorii.

Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Tribunalul Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Autoturisme de un milion de lei, furate din Spania, găsite de polițiștii de frontieră în Constanța

Două autoturisme de lux, în valoare de un milion de lei, care fuseseră furate din Spania au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia pe o navă.

Africa este de șapte ori mai mare decât Europa: campanie globală pentru corectarea hărților școlare

Pe harta lumii utilizată în sălile de clasă din întreaga lume, suprafaţa Uniunii Europene pare doar cu puţin mai mică decât cea a Africii.

Directorul Companiei de Apă Braşov, reţinut de DNA pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită

Directorul interimar al Companiei de Apă Braşov, Liviu Cocoş, a fost reţinut de DNA pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.