Petiţie pentru modificarea ritualului botezului, depusă la Patriarhie. Peste 60.000 de oameni au semnat-o

×
Publicitate

O petiție care cere renunțarea la afundarea copiilor în apă la botez a fost depusă luni la Patriarhie. Documentul conține peste 60.000 de semnături strânse de comunitatea „Declic”.

 După ce luna trecută un copil și-a pierdut viața la scurt timp de la botez, inițiatorii petiției solicită că ritualul să se facă doar prin stropirea cu apă.

Vladimir Dumitru este iniţiatorul petiţiei "Modificaţi ritualul botezului". Documentul a adunat 64.000 de semnături online şi a fost depus la Patriarhie.

Vladimir Dumitru, inițiatorul petiţiei: "Am propus această schimbare, să-i spunem așa, în sensul unui ritual mai blând, în sensul acesta, pentru a evita riscurile care pot apărea în momentul scufundării respective.

Semnatarii solicită ca afundarea în cristelniţă să fie înlocuită de stropirea cu apă, practică folosită deja de unii preoţi. Acum câteva zile şi Arhiepiscopul Calinic al Argeșului şi Muscelului le-a transmis preoţilor din eparhie ca în cazul în care părinţii solicită sau dacă bebeluşul este agitat ori plânge, să renunţe la afundarea în apă şi să facă botezul prin stropire.

ÎPS Calinic: “Nu e de glumă. Trebuie evitate riscurile. Cum e la circulaţie, până la evitarea oricărui pericol. Aici e de o mie de ori mai mult. Cu grijă mare până la evitarea oricărui accident.”

Iniţiatorul petiţiei, Vladimir Dumitru, a fost întâmpinat în dealul Patriarhiei de un grup de protestatari care şi-au exprimat dezacordul cu demersul lui.

Într-un mesaj scurt, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei susţine că modul în care se desfăşoară un ritual religios ține exclusiv de responsabilitatea Bisericii. Acum două săptămâni, în Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat.

Botezul este poarta de intrare în creştinism şi face parte din cele șapte taine ale Bisericii. În ultima vreme s-a tot discutat despre ritual. Atât credincioşii, cât şi preoţii ştiu că botezul se face cu Duh Sfânt, apa este doar mijloc. În caz de nevoie, botezul se poate face şi cu pământ, nisip sau doar prin suflare. La sfârşitul acestei luni, Sinodul Bisericii Române se întruneşte şi va ieşi cu o poziţie oficială.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62174392
Cameră montată pe casca unui pompier din Galați. Imaginile surprinse în timpul unei intervenții
Un incendiu puternic a mistuit, la sfârşitul săptămânii trecute, un magazin dintr-o localitate de lângă Tecuci, județul Galați. Vântul puternic, care a întreținut flăcările, a îngreunat misiunea salvatorilor.
62174391
Românul care a îngrozit Marea Britanie în 2019 a fost prins. Ce le-a făcut unor femei în propria lor casă
Un român din Brăila, principalul suspect într-un atac violent care a șocat Marea Britanie, a fost capturat în țară.
62160064
Vaccinare România. Câte persoane s-au programat până acum pentru imunizarea cu AstraZeneca
Vaccinarea cu serul împotriva Covid-19 produs de AstraZeneca a început luni în România.