Peste 60.000 de vizitatori la Salonul Auto București. Modelul de mașină care a stârnit cel mai mare interes

×
Publicitate

Mai atenți la bugetul familiei, românii aflați în căutarea unui autoturism nou vor modele accesibile la preț. Interesul cel mai mare este pentru mașinile hybrid, cu un consum mic, atât în oraș, cât și pe distanțe mai mari.

Dovadă că la Salonul Auto din București organizat în această săptămână au fost printre cele mai vândute autoturisme.

Fie că au venit special să cumpere o mașină nouă sau doar să le admire pe cele abia lansate în acest an, pasionații de automobile au avut ce testa.

Interesul pentru cumpărarea unei mașini noi direct de la un producător sau dealear auto se vede și în datele oficiale.

În primele nouă luni ale anului au fost înmatriculate în jur de peste 115.000 de autoturisme, în creștere cu aproape 5% față de anul trecut. Cele mai căutate rămân modele hybrid, care în funcție de producător și de dotările pe care le are se vând cu prețuri pornind de la 20.000 de euro.

Bogdan Iordache, reprezentantul unui producător auto: „Am reușit să facem și câteva contracte și am deschis multe discuții. Dacă se achiziționează o mașină de aici de la salon, primesc anvelope de iarnă cadou”.

În alte cazuri sunt reduceri de preț, aplicate în funcție de dotările și accesoriile automobilului. Mulți dintre cei care au pus ochii pe o mașină nouă accesează un credit pentru a face rost de bani.

Matei Auroaica, reprezentantul unui producător auto: „Clienții sunt informați, vor raport calitate-preț, sunt mai orietați față de anul trecut pentru modelele electrice, sunt mult mai informați cu privire la modelele elctrice”.

Sorin Rădăcineanu, organizator târg auto: „Au căutat să aducă la zi tehnologia, să fie cât mai prietenos cu cel care o duce și o foloseste. O utilizare cât mai facilă, nu neapărat a volanului si a pedalelor, pentru a comunica mai ușor pentru a asculta mai rapid postul de radio, comenzi vocale, frânări asistate”.

Nu uitați însă, că o mașină nouă presupune și o grijă aparte.

În cele șase zile de târg au fost prezentate 250 de modele, iar prețurile au pornit de la 7.500 de euro pentru mașinile electrice, în special cele aduse din țările asiatice, și ating 150.000 de euro pentru autoturismele din segmentul de lux. Așa că multe dintre automobile au fost doar admirate.

În cele șase zile, peste 60.000 de vizitatori au venit la Salonul Auto.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62488386
Tot mai mulți elevi apelează la meditații. Câți profesori au declarat la ANAF că fac această activitate și câți bani primesc

Aproape că nu mai există elev care să nu facă pregătire în particular la română, matematică ori materiile pentru facultate.

62488388
Instalația din apartament care a ucis o întreagă familie din Bistrița. De la ce a pornit tragedia

Destin tragic pentru o familie din Bistrița. O tânără și părinții ei au fost găsiți fără suflare în apartamentul lor. Cei doi soți și fata erau stabiliți în Spania, dar sosiseră în țară pentru o nuntă.

62488379
Accident grav pe calea ferată din România. O persoană a murit, iar alta a fost rănită, după ce o mașină a fost lovită de tren

O persoană a murit, iar alta a fost rănită, după ce un autoturism a fost lovit de un tren personal în zona trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Verneşti.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.