Peste 170 de pasageri au rămas blocați pe Aeroportul din Timișoara după ce zborul spre Madrid a fost anulat de trei ori

×
Publicitate

Peste 170 de pasageri au rămas blocați pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara luni, după ce zborul care urma să îi ducă la Madrid a fost amânat de trei ori într-o singură zi.

Unii călători așteaptă de aproape 12 ore în aeroport, și spun că nu au provizii suficiente la ei. Acum avionul ar urma să decoleze la ora 17 și 50 de minute, însă nu există nicio certitudine. Compania a transmis că se fac verificări tehnice la aeronavă.

Cei 176 de pasageri se pregăteau să se îmbarce la ora 6 și 10 în avionul cu destinația Madrid. Însă cu puțin timp înaintea decolării au primit vestea că zborul s-a amânat pentru ora 12.

Bărbat: ”Ne-au trimis un mail că s-a amânat zborul pentru ora 12. Înainte de 12, pe la 11 și ceva, au pus altă oră că la ora 14. În nici 20 de minute, ne-au anunțat că la ora șase fără 10 nu pleacă”.

Pasagerii au primit câte un voucher de 4 euro pentru apă și alimente, însă din cauza prețurilor mari, spun că nu și-au putut cumpăra mare lucru.

Bărbat: ”Suntem aici de la ora două noaptea. Am venit din Reșita. Avem 10 ore deja pe drumuri, nedormiți, nemâncați. E și ziua lu copilul meu și uite că nu ajung”.

Alții erau așteptați la locurile de muncă.

Femeie: ”La ora 12 intram la muncă. Colega mea trebuie să facă pentru mine. Am întrebat, cine îmi plăteşte ziua de muncă, dacă nu ajung nici mâine”.

Pasagerii sunt hotărâți să depună reclamații.

Femeie: ”Am pus reclamație la Wizz Air, să vedem dacă cumva ne despăgubește cu ceva. Am primit imediat un răspuns că să pun contactul cu Wizz Air, am trimis dovezile de la bilet”.

Reprezentanții companiei au transmis pentru ȘtirileProTv că aeronava este supusă unei verificări tehnice neprogramate și că își cer scuze pasagerilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62156731
Medicamentul pentru copii care dispare din magazine până pe 18 decembrie

Agenția Națională a Medicamentului a anunțat, luni, că un pentru copii nu va mai fi comercializat până pe data de 18 decembrie. De asemenea, pentru un alt produs, tot pentru copii, stocurile sunt limitate.

62250950
Rutele pe care va funcționa trenul metropolitan promis de Nicușor Dan. Când vor circula primele garnituri și durata cursei

Trenul metropolitan anunțat de Nicușor Dan pentru București, care să lege zonele axiale ale Capitalei, nu va porni din stații mai devreme de sfârșitul anului 2023. Există deja o infrastructură, în mare parte, dar care are nevoie de modernizări.

61931962
Medicii de familie și farmaciștii, consiliați cum să abordeze problema consumatorilor de droguri. Sfaturile ANA

Medicii de familie și farmaciștii au fost pregătiți de spacialiștii antidrog cum să îi ajute mai bine pe dependenții de sbtanțe interzise. În cadrul proiectului ANA au fost formați aproximativ 3.000 de medici și 1.500 de farmaciști.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.