Perioada estivală în Grecia, în 2023: când începe și cât durează. Momentul ideal pentru vacanță

62337453
Shutterstock

Perioada estivală din Grecia este ușor diferită de perioada estivală de pe litoralul românesc. Clima mai caldă, mediteraneeană, împinge începutul și sfârșitul de sezon până spre mai-septembrie.

Astfel, spre deosebire de lunile mai-iunie de la noi, în Grecia este numai bine de plajă sau chiar și de baie. Iar septembrie, deși la noi a început să fie mai caldă pe litoral, în Grecia e aproape perfectă pentru o vacanță, mai ales că nu mai este atât de aglomerat, iar prețurile la cazări și servicii sunt mai mici decât în sezonul de vârf.

Însă, Grecia este o destinație fantastică pe tot parcursul anului. Climatul mediteranean înseamnă că vara este cald și iarna e mai blândă, ceea ce vă permite să vă bucurați de atracțiile turistice, indiferent de momentul în care alegeți să vizitați Grecia, potrivit publicației Adventure in You. Iar când spunem Grecia, nu ne referim doar la locațiile insulare, de plajă și relaxare, ci și la obiectivele turistice și istorice de pe continent, multe dintre ele accesibile tot timpul anului.

Perioada estivală în Grecia 2023

Acestea fiind spuse, Grecia are anotimpuri distincte legate de turism. Este o idee bună să vă planificați călătoriile în anumite perioade, pentru a evita aglomerațiile și cazările scumpe sau, chiar mai rău, orașe întregi pustii în afara sezonului.

Recomandarea noastră este să vizitați Grecia în timpul sezonului intermediar: mai - începutul lui iunie și din septembrie până în octombrie.

Sezonul de vârf în Grecia este în timpul lunilor de vară, începând cu luna iunie și până la mijlocul sau sfârșitul lunii septembrie.

Luna august este luna de vârf din an pentru o vacanță în Grecia, în special în insulele grecești, deoarece soarele este generos și temperaturile sunt ridicate, ceea ce face această perioadă perfectă pentru zile lungi petrecute pe plajă.

În timpul sezonului de vârf, vă puteți aștepta la prețuri mai mari la cazare, mese, parcare și multe altele, la pachet cu hoarde de turiști, peste tot, din orașele grecești continentale până pe plajele insulelor mai mult sau mai puțin izolate.

Pe de altă parte, extrasezonul din Grecia este din noiembrie până în martie, când turiștii sunt puțini și vremea este mai răcoroasă.

Iarna la Marea Mediterană înseamnă zile înnorate și uneori, câte o ploaie. Unele magazine și hoteluri se închid în extrasezon, în special în destinațiile de plajă, dar rămân multe locuri deschise pentru o excursie memorabilă în Grecia, mai ales pe partea continentală.

Este însă o afacere foarte bună, pentru că prețurile sunt, în general, mult mai mici decât în timpul lunilor de vară, perfect pentru o vacanță ieftină.

Când e cel mai bun moment să călătorești în Grecia

Dacă vrei să vizitezi Grecia continentală, poți să faci asta liniștit pe tot parcursul anului. Siturile arheologice rămân deschise și aveți multe locuri de explorat, fie că doriți să descoperiți Delphi sau să admirați  Atena.

Deși este minunat pe tot parcursul anului, cel mai bun moment pentru a vizita Grecia continentală sunt lunile mai și octombrie, când vremea este mai blândă și soarele strălucește sus pe cer. În sezonul intermediar (înainte de iunie și după septembrie) atmosfera este fermecătoare, deoarece în Grecia continentală se risipește aglomerația de vară, iar călătoria e mai plăcută.

E de dorit să evitați să petreceți mult timp în Grecia continentală în timpul celor mai fierbinți luni ale anului. Lunile iulie și august devin atât de călduroase, încât vizitarea obiectivelor turistice pe tot parcursul zilei poate fi destul de neplăcută.

Cel mai bun moment pentru a vizita insulele grecești

Turismul în insulele grecești pentru amatorii de soare și baie în apa ca de smarald este ideal în lunile de vară, când puteți profita la maxim de oferta bogată de plaje cu nisip fin și activități în aer liber.

Țineți cont doar de faptul că luna august este cea mai aglomerată perioadă în insulele grecești și, de asemenea, cea mai scumpă.

Rămâne valabil și raționamentul de pe continent. Pentru o perioadă de plajă cu mai puțină dogoare, lunile mai-iunie și septembrie - începutul lui octombrie pot fi o alegere inspirată.

Dacă vizitați insulele grecești în timpul iernii, veți găsi insulele mult mai liniștite și cu foarte puțini turiști. S-ar putea să constatați că o mulțime de locuri sunt închise, dar îndreptați-vă spre Santorini sau Creta, unde destule rămân deschise în afara sezonului pentru a vă simți bine, indiferent de vreme. Evident, plaja și baia în apa mării nu sunt dorințe realizabile, cel puțin nu pentru turiștii imuni la frig.

În plus, totul este mult mai ieftin decât în timpul sezonului de vârf.

Prețurile pentru sejururi în Grecia în 2023

Prețurile pentru o vacanță în Grecia variază de la o locație la alta și în funcție de serviciile oferite. Însă, nu au suferit modificări majore față de anii anteriori, ci poate o scumpire moderată.

Spre exemplu, conform ofertei din prezent a unei agenții de turism, pentru luna iunie, încep de la 220 euro/persoană pentru două persoane care călătoresc împreună, într-un sejur de șapte zile în stațiunea Paralia Katerini, având transportul cu autocarul incluse. Se achită în plus taxele turistice de stațiune, de aproximativ 5 euro de persoană, iar aerul condiționat se plătește separat, dacă este solicitat acest serviciu.

Tariful urcă până la 260 de euro în august și scade din nou, în septembrie, până la 195 de euro. Cazările sunt în vile de trei stele, fără masă inclusă.

În Creta, o destinație mult mai cunoscută oferta de early booking pentru începutul lui mai pornește de la 358 de euro de persoană pentru un sejur de șapte zile, având transportul cu avionul, din București, inclus. În august, prețurile pornesc de la 400 de euro de persoană (transport cu avionul inclus) și poate ajunge la 430-460 euro de persoană, pentru un sejur de două persoane plus un copil, în august.

Bineînțeles, există și opțiunea rezervării directe prin servicii binecunoscute de tipul Booking, dar cu transportul pe cont propriu, situație în care s-ar putea face economii la buget.

La toate acestea, se adaugă și sumele necesare pentru masă și vizitarea obiectivelor turistice și alte taxe cerute de autoritățile locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Unde a fost surprinsă Georgina înainte să-i fie alături lui CR7 la sărbătorirea titlului: ”M-ai lăsat fără cuvinte”
FOTO Unde a fost surprinsă Georgina înainte să-i fie alături lui CR7 la sărbătorirea titlului: ”M-ai lăsat fără cuvinte”
Citește și...
Orașul european vechi de peste 8.000 de ani, mai bătrân decât Roma și Atena, cu ruine spectaculoase și prețuri mici

Cu o istorie ce se întinde pe mai bine de 8.000 de ani, unul dintre cele mai vechi orașe din lume rivalizează cu Roma prin patrimoniul său impresionant, însă fără aglomerația marilor destinații turistice.

Meteora, una dintre minunile Greciei. De ce este un loc unic în lume

Regiunea montană unică Meteora, din centrul Greciei, este pe bună dreptate inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, dar este și un centru pentru activități de aventură. 

O stewardesă cu peste 50 de ani de experiență dezvăluie trucurile care pot transforma orice zbor într-o experiență relaxantă

Deborah Stembridge este însoțitoare de bord de peste 50 de ani și a adunat de-a lungul carierei o serie de sfaturi simple, dar eficiente, pentru un zbor mai plăcut. 

Recomandări
Controversele proiectulului nuclear de 7,6 miliarde de dolari de la Doicești. „Bani tocați degeaba” vs „securitatea României”

Proiectul nuclear al minireactoarelor americane NuScale de la Doicești, o investiție complexă ale cărei costuri sunt estimate între 4,6 și 7,6 miliarde de dolari, stârnește controverse după ce premierul Ilie Bolojan a acuzat că este prost administrat.

Pe ce se bazează noua lege a salarizării. Cele trei principii esențiale și cei cinci piloni-cheie

PSD, PNL, USR şi UDMR au semnat, vineri, un acord pentru adoptarea noii legi a salarizării din sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Ministrul Dragoș Pîslaru a explicat care sunt principiile care stau la baza reformei.

”Salvați Judecătoria Strehaia!”. Ce se întâmplă în municipiul în care instanța are un singur judecător | VIDEO

Zeci de grefieri, avocaţi şi localnici din oraşul Strehaia şi din localităţile arondate au protestat, vineri, în faţa judecătoriei din localitate, nemulţumiţi de propunerea de desfiinţare a instanţei, aprobată de plenul CSM.