Patru tineri, cu vârste între 14 și 20 de ani, acuzaţi că au agresat fizic şi ameninţat cu un pistol cu bile cinci persoane

62340324
Shutterstock

Patru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani sunt acuzaţi că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au agresat fizic mai mulţi tineri, în municipiului Bistriţa.

Tinerii i-au şi ameninţat cu un pistol cu bile şi cu o armă albă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres.

Cei patru ar fi comis două agresiuni, la intervale scurte de timp, victime fiind alţi cinci tineri, unul fiind chiar rănit după ce s-a tras asupra lui cu pistolul de tip airsoft.

Trei dintre agresori au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

„La data de 6 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un grup de 4 persoane, care aveau asupra lor un pistol de tip airsoft şi o armă albă, ar fi ameninţat 2 tineri pe raza municipiului Bistriţa cu scopul de a obţine bunurile şi valorile pe care le aveau asupra lor. Întrucât aceştia au refuzat, cele 4 persoane i-ar fi agresat fizic. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi din nou cu privire la faptul că un grup de 4 persoane ar fi încercat prin aceeaşi modalitate să obţină bunuri de la alţi 3 tineri aflaţi în faţa unei săli de jocuri de noroc. Întrucât aceştia au refuzat, un membru al grupului ar fi utilizat un pistol de tip airsoft în direcţia unuia dintre tineri, provocându-i suferinţe fizice”, a transmis IPJ.

Poliţiştii au reuşit depistarea şi identificarea celor patru agresori, aceştia având vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani şi fiind domiciliaţi în municipiul Bistriţa şi în comuna Livezile.

În urma controlului efectuat asupra unui tânăr de 20 de ani, din cartierul bistriţean Viişoara, a fost descoperit un pistol de tip airsoft şi o armă albă, bilele din plastic aferente pistolului fiind descoperite în posesia unui tânăr de 18 ani, din Bistriţa.

Cei patru au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa, poliţiştii luând ulterior măsura reţinerii faţă de trei dintre aceştia.

Tinerii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bistriţa-Năsăud, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit cu privire la infracţiunile de tentativă la tâlhărie calificată şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând documentarea faptelor şi stabilirea participaţiei penale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62322193
Explozie în Călimănești din cauza unei butelii de aragaz: Două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite în urma unei explozii produsă la o casă din satul Jiblea, Călimănești, județul Vâlcea.

 

62345374
Incendiu violent în județul Olt. O mașină parcată a ars precum o torță

O mașină a ars ca o torță, vineri seara, pe o stradă din Balș, județul Olt.

62345367
Accident mortal în Sebeș. Un biciclist a decedat după ce a fost călcat de un camion, în timp ce încerca să travesteze strada

Tragedie la Sebeș, în județul Alba, unde un biciclist de 77 de ani a murit după ce a fost călcat de un camion.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.