„Cartel Alfa” au protestat la Cotroceni. Sindicaliștii cer reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor politicienilor

×
Publicitate

​Sute de sindicaliști din administrația publică și mediul privat au protestat in fața Palatului Cotroceni și cer să fie consultați de către președinte și politicieni în legătură cu măsurile pentru reducerea deficitului bugetar.

Sindicaliştii cer, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.

Critici la adresa coaliției de guvernare

„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.

Potrivit sindicaliştilor, România are servicii publice esenţiale subfinanţate şi un aparat bugetar subdimensionat, nu supradimensionat.

„Tăierile de personal, blocarea angajărilor şi reducerea şi mai acută a finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile afectează cetăţenii şi subminează orice şansă de redresare durabilă”, se arată în comunicat.

Cartel Alfa cere o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital şi muncă, orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice să înceapă „în primul şi în primul rând” cu decidenţii politici (partide si parlamentari) prin reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor, stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în lucrători şi cetăţeni, redimensionarea corectă a administraţiei publice, nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană, dialog social real şi incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate şi societate civilă, şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.

Sursa citată reaminteşte decidenţilor că România are printre cele mai mici taxe pe business din UE, contribuţia lucrătorilor la bugetul social (pensii şi sănătate) depăşeşte cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaţionale, pe care România le-a ratificat, număr restrâns de funcţionari raportat la populaţie.

Avertisment privind lipsa reformei energetice

„Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România inflaţia va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederaţia sindicală.

CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să îşi asume rolul constituţional de mediator între stat şi societate, să apere interesele tuturor cetăţenilori, nu doar ale privilegiaţilor, să iniţieze un pact social pentru reconstrucţia României, bazat pe justiţie socială, solidaritate şi responsabilitate.

„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, au subliniat sindicaliştii Cartel Alfa.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Via Transilvanica ajunge pe Insula Șimian. A fost prezentată o bornă specială. „E impresionant cum au gândit"

Via Transilvanica, drumul care unește diverse regiuni ale țării, împlinește 7 ani de existență. Pentru a marca momentul, a fost prezentată o bornă specială pe Insula Șimian, din apropiere de Drobeta-Turnu Severin.

Doi polițiști de frontieră din Arad, arestați pentru că ar fi furat țigări din camera de probe

Doi polițiști de frontieră din județul Arad au fost arestați preventiv, pentru că ar fi furat țigări de contrabandă dintr-o cameră de probe.

Un bărbat din Baia Mare a murit după ce a căzut de la etajul 7 direct în puțul liftului. Tehnicianul tocmai plecase

Un grav accident a avut loc într-un bloc din Baia Mare. Un bărbat de 50 de ani a căzut aseară în puțul liftului, de la etajul 7, și a murit în această dimineață la spital.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.